Primarul general, Sorin Oprescu, s-a întâlnit, miercuri, cu experţi ai Băncii Mondiale pentru obţinerea de fonduri necesare construirii unor corpuri de spital şi efectuarea de reparaţii la aceste unităţi medicale administrate de municipalitate.
„Avem discuţii cu reprezentanţii Băncii Mondiale şi sper ca, în scurt timp, să le pot comunica dimensiunile financiare ale acestor discuţii”, a precizat Oprescu, în cadrul unei întâlniri ulterioare cu reprezentanţii presei.
El a subliniat că discuţiile cu experţii BM vizează aprobarea de fonduri necesare municipalităţii în scopul construirii de noi corpuri în unităţile medicale sau pentru repararea spitalelor administrate de Primăria Capitalei. Potrivit edilului-şef, dezvoltarea Capitalei se poate realiza numai în baza unor parteneriate public private, „singura soluţie ca Bucureştiul să se poată moderniza, nu doar să supravieţuiască”.
Oprescu a mai spus că nu există un deficit al bugetului municipalităţii nici în 2009, nici în 2010, menţionând că se impun măsuri pentru creşterea veniturilor Capitalei. „Încercăm o schimbare de mentalitate. Toată lumea cere bani de la buget însă nimeni nu vorbeşte de veniturile Primăriei, şi nu mă refer numai la taxe şi impozite, ci şi la zecile de clădiri şi terenuri concesionate, pentru care se plătesc taxe şi impozite nemajorate de acum 10 ani”, a susţinut Oprescu. În context, el a menţionat că municipalitatea are în vedere creşterea taxelor plătite de către persoanele fizice sau juridice care au în concesiune terenuri şi clădiri ale municipalităţii. AGERPRES