iasi_primaria.jpgLocuitorii Municipiului Iaşi consideră, în marea lor majoritate, că oraşul lor merită şi poate câştiga titlul de Capitală Europeană a Culturii, potrivit unui sondaj de opinie privind „Consumul cultural în Iaşi”, făcut public, marţi, de Fundaţia AXIS.

Sondajul a fost efectuat la solicitarea Primăriei şi a Fundaţiei „Iaşi – Capitală Culturală Europeană 2021” şi relevă că 87% din respondenţi cunosc faptul că Iaşul se află în competiţie pentru titlul de Capitală Culturală Europeană şi 95% sunt convinşi că acesta ar avea de câştigat în urma eventualei desemnări.

Conform sondajului, manifestările culturale precum FIE ori FILIT au un grad de participare semnificativ, dar recordul este deţinut de către Sărbătorilor Iaşului. Componenta religioasă a unui eveniment continuă să fie cea de succes la public, interesante fiind şi procentele aproape egale din dreptul Universităţii „Al.I. Cuza” şi Mitropoliei ca simboluri culturale ale oraşului Iaşi.

După opiniile ieşenilor, un brand al Iaşiului trebuie să ţină cont de triada cultură, istorie, oraş studenţesc. Conform sondajului, dacă Iaşul ar fi un personaj, acesta ar fi descris ca inteligent, cultivat, agreabil, atractiv, dinamic.

Ca toţi românii, ieşenii cheltuie mai puţin pe bunuri culturale; totuşi, 10% din respondenţi declară că ştiu să cânte la un instrument muzical. „Acest studiu este o obligaţie, dacă vreţi, pentru a putea face o ofertă culturală şi profesionistă atât pentru dosarul de candidatură la titlul de Capitală Culturală Europeană, cât şi pentru dezvoltarea culturală viitoare a Iaşiului. Studiul arată, pe de o parte percepţia ieşenilor despre cultură şi candidatură, pe de altă parte arată care este nivelul real de consum cultural într-un oraş care se mândreşte cu ideea că ar fi o capitală culturală naţională”, a declarat Florin Cîntic, vicepreşedinte al Fundaţiei „Iaşi – Capitală Culturală Europeană 2021”.

Sondajul contribuie la pregătirea candidaturii Iaşului în competiţia pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021. AGERPRES