avitech_cinema hall.jpgSuntem nevoiţi să luăm notă cu tristeţe de stadiul avansat de degradare în care se află numeroase cinematografe, case de cultură, biblioteci, teatre şi alte instituţii culturale din România. Deşi costisitoare, refacerea acestor centre culturale este un obiectiv care ar trebui să facă parte din agenda oricărei administraţii locale. Accesul la cultură, în condiţii moderne, reprezintă o premisă pentru buna educare a generaţiilor tinere, dar şi pentru petrecerea agreabilă a timpului liber de către toţi membrii comunităţii.

AVITECH vă propune o gamă completă de soluţii profesionale de amenajare „la cheie” şi modernizare a centrelor culturale din localitatea dumneavoastră: cinematografe, teatre, săli de conferinţe, săli de spectacole, case de cultură. Compania noastă vă pune la dispozitie tot ce aveţi nevoie pentru acest demers, de la instalaţii şi sisteme pentru clădire, soluţii profesionale audio-video şi aplicaţii software dedicate, până la mobilier specializat.

Mai mult, vă oferim toate serviciile necesare pentru crearea soluţiei optime: de la analiza cerinţelor, consultanţă de specialitate, consultanță pentru obținere fonduri europene, management de proiect, gestionare lucrări de amenajări, până la proiectare, instalare, punere în funcţiune sisteme de securitate, siguranţă, audio-video, IT&C, instalaţii electrice, instalaţii de climatizare. Punem preţ şi pe serviciile de instruire a personalului care va utiliza echipamentele sau cele de service şi mentenanţă.

O noţiune nouă care îşi face loc şi în peisajul românesc şi pe care v-o propunem spre reflecţie este cea de mall cultural. Acesta presupune reunirea tuturor tipurilor de instituţii culturale într-un singur spaţiu. Cinematograf, teatru, librărie, bibliotecă, zone expoziţionale, spaţii de socializare (cafenele culturale) – toate pot fi reunite sub aceeaşi cupolă. Unul dintre principalele avantaje ale grupării acestor spaţii formative, informative şi de recreere îl reprezintă adecvarea la cererea existentă pe piaţă şi care la acest moment este satisfăcută preponderant de mall-uri, centre comerciale.

Totodată, când vine vorba despre cinematografe, spre exemplu, este mandatoriu să luăm în calcul dotarea cu sisteme de videoproiecţie 3D, tot datorită adecvării la standardele impuse de ceilalţi furnizori de servicii similare de pe piaţă. Necesitatea adaptării la cerere este un imperativ pe care administratorii urbelor trebuie să îl ia în calcul pe o piaţă concurenţială. Doar în acest fel cheltuielile rezultate din amenajarea de noi spaţii culturale sau reabilitarea şi reamenajarea celor vechi pot să devină o investiţie profitabilă atât din punct de vedere material, cât şi al capitalului de imagine pe care îl va aduce localităţii.

Experienţa AVITECH în domeniul modernizării centrelor culturale ne recomandă drept un partener de încredere pentru dezvoltarea unor proiecte de la faza de construcţie până la cea de dotare cu echipamente specifice. Între proiectele ce susţin capacitatea AVITECH de a realiza proiecte complexe se numără proiectul de reabilitare, amenajare şi dotare cu echipamente a Complexului Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina, căştigător în 2012 al premiului „Most InAVative Leisure & Entertainment Facility” în cadrul prestigiosului concurs InAVation Awards.

Modernul complex a fost amenajat în incinta care a adăpostit cinematograful „Alutus”, a cărui sală avea o capacitate de circa 400 locuri. Noul spaţiu aduce iubitorilor de cultură, precum şi cinefililor din Slatina, o sală de teatru multifuncţională cu dotări pentru conferinţe, cu o capacitate de 148 locuri, două săli de cinematograf cu tehnologie 3D de ultimă generaţie, fiecare având 48 locuri, o cafenea literară, foaier, camere pentru repetiţii şi relaxare, cabine pentru actori, depozit decoruri şi costume. Toate spaţiile sunt amenajate conform celor mai noi tendinţe în domeniu.

În calitate de antreprenor general, AVITECH a gestionat şi realizat lucrările de proiectare şi design, amenajări exterioare şi interioare, instalaţii, dotări profesionale audio-video, IT&C, de securitate şi siguranţă şi mobilier specializat pentru toate sălile.

Printre echipamentele şi sistemele oferite de AVITECH, dedicate teatrelor şi cinematografelor, se numără: scenotehnică (scenă, stâlpi susţinere lumini, cortina), sisteme cinema digitale 3D, proiectoare digitale, servere digitale, procesoare audio digitale, ecrane de proiecţie, sonorizare surround, lumini profesionale, tratamente acustice, mobilier de cinema şi teatru. Soluţia oferită a inclus şi numeroase echipamente şi sisteme complementare: instalaţii electrice, instalatii pentru încălzire, ventilaţie şi aer condiţionat (HVAC), reţele voce date şi telefonie, sisteme IT&C, sistem de conferinţă pentru săli multifuncţionale (integrate în sala de teatru), sisteme de automatizare şi control, supraveghere video, detecţie efracţie, detecţie incendiu, adresare publică, reţele digital signage pentru interior şi exterior etc.

Alte proiecte de referinţă pentru AVITECH, cu beneficiari instituţii de cultură, sunt: Cinematograful 3D Aurel Elefterescu – Călăraşi, Cinematograful 3D Arta – Târgu-Mureş, Cinematograful 3D Colours – Craiova, Cinematograful 3D Florin Piersic – Cluj-Napoca etc.

Vă invităm să descărcaţi prezentarea ofertei complete de soluţii AVITECH pentru centre culturale şi a câtorva dintre referinţele care ne recomandă. Pentru stabilirea unei întâlniri cu unul dintre reprezentanţii companiei, vă rugăm să folosiţi formularul din acest link.

AVITECH Co SRL

Sediu central şi Showroom

Bd. Pipera nr. 1/II

077190 – Voluntari, Ilfov – România

Tel +40 21 200 64 64

Fax +40 21 200 64 65

E-mail info@avitech.ro