Proprietarii de apartamente in blocurile din Slatina pot scapa de cheltuielile cu renovarea fatadelor blocurilor si cu repararea acoperisurilor, daca vor fi de acord sa cedeze primariei terasele in vederea construirii de mansarde.
Cei care nu vor renunta insa la terase vor fi obligati de primarie, conform unei hotarari a Consiliului Local Slatina, sa repare fatadele blocurilor in cel mult un an. Mansardele ar urma sa fie realizate de Primaria Slatina sau de parteneri ai acesteia, iar dreptul de exploatare a investitiei va reveni celui care a finantat si realizat constructia. Conform declaratiei primarului Darius Valcov, copiii proprietarilor de apartamente in blocurile ce vor fi mansardate vor avea prioritate in achizitionarea noilor locuinte. Fondurile pentru finantarea acestui proiect vor proveni in cea mai mare parte din imprumutul pe care primaria il va angaja in aceasta luna, in valoare de 600 de miliarde de lei vechi.