Sistemul de termoficare din Oradea va fi modernizat prin fonduri europene

termocentrala.jpgSistemul de termoficare din Oradea va fi reabilitat prin fonduri europene, valoarea proiectului aprobat la sfârşitul săptămânii trecute de Comisia Europeană ridicându-se la 77,7 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea, jumătate din valoarea totală a proiectului este asigurată prin fonduri europene, 45% fiind contribuţia statului român şi 5% alocări bugetare din partea municipalităţii. Administraţia orădeană mai precizează că aprobarea documentaţiei va fi urmată, în viitorul apropiat, de încheierea contractului de finanţare între Primăria Oradea şi Ministerul Mediului şi organizarea licitaţiei pentru realizarea lucrărilor.

Proiectul presupune realizarea unor investiţii pentru reabilitarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiu, adică pentru modernizarea centralei de termoficare CET1, ce funcţiona pe cărbune din anii ’70, precum şi reabilitarea parţială a reţelei de transport, în vederea conformării la politica comunitară în ceea ce priveşte reducerea poluării aerului. Aceste investiţii vor permite scăderea concentraţiilor emisiilor de dioxid de sulf şi oxizi de azot, având astfel ca efect îmbunătăţirea calităţii aerului.


Lucrările vor presupune construirea a două cazane de apă fierbinte (116,3 MW) pe gaz natural şi păcură, construirea unui cazan de apă fierbinte (87,2 MW) pe gaz natural, instalarea în incinta unităţii CET 1 a unei instalaţii de cogenerare cu turbină cu gaz şi a unui cazan recuperator de căldură cu ardere suplimentară şi reabilitarea parţială a reţelei de transport. ‘

‘Acest proiect este unul dintre cele mai importante câştigate de municipalitate, iar implementarea lui va produce efecte pozitive pentru toţi locuitorii municipiului”, a declarat primarul Ilie Bolojan, potrivit comunicatului. AGERPRES