Consiliul Judeţean Satu Mare pregăteşte un sistem online prin care responsabilii din şcoli cu programul „Laptele şi cornul” să poată semnala problemele, fiind foarte multe reclamaţii la şcolile din judeţ. Preşedintele CJ, Pataki Csaba, a declarat că se lucrează la o platformă prin care cadrele didactice vor putea semnala imediat problemele apărute, iar reclamaţiile vor ajunge la factorii responsabili pentru luarea unor măsuri.

Facem un sistem electronic de monitorizare, am dat în lucru un program electronic de monitorizare unde trimit, prin email, online. Am recomandat să nu semneze preluarea mărfii până nu fac în prealabil un control la faţa locului, aceasta este singura metodă prin care putem forţa acest furnizor să îşi respecte contractul„, a precizat Pataki Csaba.

El a explicat faptul că administraţia locală nu are cum să verifice în fiecare zi calitatea produselor de la toate şcolile din judeţ şi le recomandă reprezentanţilor şcolilor să fie foarte atenţi când preiau produsele.

„Noi suntem un fel de beneficiari interpuşi, beneficiari fiind copiii din şcolile respective. Primim foarte multe reclamaţii prin toate căile de comunicare, atât de la părinţi cât şi de la directori de şcoli. Problema majoră este calitatea produselor livrate, iar singurul loc unde se poate interveni este prin refuzul directorilor de a prelua aceste produse dacă nu au calitatea din caietul de sarcini. Am primit foarte multe poze cu măr stricat sau dovezi scrise cu biscuiţi de o calitate precară”, a mai spus Pataki.

Potrivit acestuia, firmele care livrează astfel de produse au fost notificate că dacă nu respectă condiţiile din caietul de sarcini urmează să se aplice clauze de penalitate.

Preşedintele CJ consideră că acest program ar trebui implementat de primării, astfel controlul asupra produselor fiind direct. AGERPRES