cretu ovidiu.jpgLocuitorii municipiului Bistriţa vor fi supuşi în următoarele zile unui test de „europenism”, după ce primarul Ovidiu Creţu a inaugurat, joi, trei biblioteci stradale, de unde oricine va putea lua o carte, să o citească, fără a avea însă un termen limită de predare. În plus, nimeni nu le va cere cititorilor datele de identificare, ci se mizează pe bunul simţ al fiecăruia, bistriţenii fiind încurajaţi, în acelaşi timp, să facă la rândul lor donaţii de carte.

„Unul dintre semnele devenirii noastre europene este şi biblioteca stradală. Ceea ce am văzut că este bun şi pentru Europa aducem şi la noi. Ideea a fost a arhitectului-şef al municipiului, Monica Pop, de a instala şi în Bistriţa, după modelul din Dusseldorf, biblioteci stradale. Sunt biblioteci în care punem cărţi pentru cei care vor că citească. Am dori, prin aceasta, să aducem cartea aproape de cel care doreşte să o citească”, a spus primarul Ovidiu Creţu, la inaugurare.

Biblioteca stradală nr.1 a fost amplasată lângă Biserica Evanghelică, monument situat în centrul istoric, chiar peste drum de sediul primăriei şi al Poliţiei Locale, iar celelalte două au fost montate în două pieţe frecventate de către bistriţeni, în apropierea cărora se află şi unităţi şcolare.
Bibliotecile stradale sunt, de fapt, nişte dulapuri metalice cu vitrine din sticlă, pentru amenajarea cărora s-a cheltuit din bugetul local suma de 30.000 lei.

Primele cărţi ale bibliotecilor – aproape o mie de volume – au fost donate chiar de către angajaţii Primăriei municipiului Bistriţa, edilul Ovidiu Creţu spunând că, la rândul său, a adus „un sac” de cărţi din biblioteca personală de acasă.

Cei care vor dori să doneze, la rândul lor, volume vor trebui să ducă aceste cărţi la sediul primăriei, de unde ulterior vor fi distribuite la cele trei biblioteci stradale. „Nu sunt aşa de visător să nu cred că unii vor uita să le aducă înapoi. (…) Dar eu am mare încredere că europeanul bistriţean, cetăţeanul municipiului Bistriţa este conştient că acest lucru ne apropie sau ne duce în Europa şi că vor acţiona în mod corespunzător”, a mai spus primarul municipiului Bistriţa. AGERPRES