Sibiul, primul oras din Romania care a reusit in 2007 sa ajunga capitala culturala europeana s-a situat anul acesta pe locul 5, in topul celor mai cautate destinatii culturale europene, dupa capitale precum Roma, Atena, Paris, Londra, conform studiului Atlas, dat publicitatii joi, in cadrul unei conferinte de presa, de primarul Klaus Iohannis.
Potrivit acestui studiu, daca in 2006 Sibiul era prima data cotat ca destinatie culturala europeana, situandu-se pe penultimul loc intre marile orase europene cu potential cultural, in 2009 Sibiul se situeaza pe locul 5, inregistrand o crestere semnificativa ca nivel al imaginii sale.
Primaria Municipiului Sibiu a comandat la inceputul acestui an un studiu din care sa rezulte profilul Sibiului ca destinatie turistica, profilul turistului in Sibiu si o serie de indicatori care sa cuantifice, cu aproximatie, rezultatele obtinute pana acum de orasul nostru in acest domeniu. Studiul este realizat de European Association for Leisure Time and Tourism Studies ATLAS. In perioada august – septembrie 2009, au fost completate 600 de chestionare, iar, in total, in perioada 2001 – 2009, numarul chestionarelor completate a fost de 3.600, acestea fiind aplicate persoanelor aflate la diferite evenimente culturale, turistilor, vizitatorilor din muzee, etc.
Acesta este un raport intermediar, deoarece in perioada noiembrie- decembrie se va desfasura a doua etapa a studiului. Rezultatele finale vor fi anuntate in 2010. Concluziile preliminare evidentiaza o curba ascendenta in ceea ce priveste calitatea vizitei in Sibiu. Astfel, daca in 2001 Sibiul a obtinut pe o scara de la 1 la 10 o nota de 7.75, in 2009 Sibiul se situa la nivel de 9. Curba ascendenta in acest domeniu se justifica prin investitiile in infrastructura care au schimbat in bine imaginea orasului, dar si prin imbunatatirea conditiilor oferite turistilor de unitatile de cazare si de alimentatie publica. Si in ceea ce priveste cheltuiala medie totala a vizitatorului in Sibiu, s-a parcurs o traiectorie crescatoare. Daca in 2004 vizitatorul cheltuia in medie sub 200 de euro pe sedere, in 2007 suma cheltuita a fost de peste 350 de euro, iar in 2009 a trecut de 400 de euro.
Situatia in ceea ce priveste incasarile din taxa de hoteliera este una foarte buna. Cresterea semnificativa s-a produs in 2007 si 2008, dar anul 2009 a adus hotelierilor venituri comparabile cu cele din 2007. Daca in mai 2005 suma incasata de Directia Fiscala Sibiu drept taxa hoteliera era de 63.771 de lei, in mai 2007 suma s-a dublat ajungand la 128.879 de lei, iar in mai 2009 aceasta era de 139.110 lei. Atat sibienii si romanii, in general, dar si strainii si-au exprimat in marea lor majoritate acordul cu privire la faptul ca Sibiul si-a imbunatatit imaginea prin programul Sibiu Capitala Culturala 2007, a imbunatatit facilitatile culturale, Sibiul a venit mai aproape de Europa, primeste mai multa atentie in mass-media nationala si internationala ca urmare a acestui program si ca Sibiul a folosit foarte bine aceasta oportunitate creata de un program de insemnatate europeana. Acest program a adus in opinia intervievatilor mai multi bani in Sibiu din partea turistilor si investitorilor atrasi de imaginea buna a orasului, un element foarte benefic pentru economia orasului. Sibiul a reusit in 2007, anul capitalei culturale europene sa atraga un milion de turisti. AGERPRES