La inceputul anului 2009 va demara un proiect de prefezabilitate pentru constructia unei telegondole catre Cetatea Neamtului, investitia urmand sa fie realizata dupa modelul celei de la Piatra Neamt, printr-un proiect cu finantare europeana, a declarat primarul din Targu Neamt, Decebal Arnautu.
„Avem in studiu trei trasee. Unul este cu plecare de la Humulesti, altul din apropierea raului Ozana, iar al treilea din comuna Vanatori-Neamt, acesta fiind si cel mai lung. Suntem convinsi ca un proiect bine intocmit si fundamentat va obtine finantare europeana si va dezvolta turismul in zona”, a declarat primarul Arnautu.

Potrivit acestuia, punctul de sosire al traseului telegondolei va fi langa Cetatea Neamtului, obiectiv istoric din secolul al XIV-lea, aflat in prezent in faza de restaurare, lucrarile beneficiind de finantare europeana si urmand a fi incheiate in luna decembrie. Valoarea proiectului este de 2,5 milioane euro, din care 10 procente sunt asigurate de Consiliul Judetean. Dupa reabilitarea din temelii a Cetatii Neamtului, administratia locala va realiza proiectul de prefezabilitate pentru accesarea unei finantari necesare constructiei telegondolei.

Telegondola de la Piatra Neamt a fost construita de o firma austriaca de profil si a costat 9 milioane de euro, bani proveniti dintr-un imprumut al municipalitatii. Doar din spatiile inchiriate comerciantilor la statiile de plecare si sosire, primaria acopera, prin cei 100.000 euro incasati, ratele si dobanzile catre banca.