Senatorul Cseke Attila anunţă o sumă dublă pentru autorităţile locale care administrează blocuri ANL

Senatorul UDMR Cseke Attila a declarat că, dacă preşedintele Iohannis va promulga lege, autorităţile locale vor avea o sumă dublă decât până acum pentru lucrările de reparaţii şi întreţinere a blocurilor ANL.

A fost votată aproape în unanimitate şi susţinută şi de către guvern. Este vorba despre creşterea cotei care revine administratorilor de blocuri ANL. În interiorul sumei plătită de chiriaşi există o cotă care, în lege, era de maxim 0,8 %, procent pe care noi l-am propus să-l creştem până la 1,5% , fiind practic o dublare, care este destinată administratorilor locuinţelor ANL pentru a face toate lucrările de administrare, de întreţinere, de reparaţii curente şi reparaţii capitale“, a declarat, într-o conferinţă de presă, Cseke Attila.

El a menţionat faptul că mai multe autorităţi locale i-au semnalat, anul trecut, că această cotă de 8% nu mai acoperă necesarul de lucrări, primăriile fiind nevoite să plătească din bugetul local reparaţiile curente sau celelalte lucrări.

Ceea ce vedem noi în practică este că o parte din blocurile ANL ridicate în urmă cu 15-16 ani necesită tot mai multe reparaţii. În cazul celor închiriate, această obligaţie revine administratorului blocului care, în situaţia blocurilor ANL, sunt autorităţile locale, primăriile“, a afirmat Cseke.

Potrivit acestuia, modificarea la legea 152/1998 privind înfiinţarea ANL a trecut prin Senat şi Camera Deputaţilor şi pleacă la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare. AGERPRES