Miercuri, 20 octombrie, la Sibiu a avut loc seminarul „Combaterea violenţei în şcoli – o mai bună comunicare între şcoală, părinţi şi copii”. Seminarul face parte din proiectul Tinerii împotriva violenţei, proiect finanţat din Fondul Social European, al cărui beneficiar este Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, alături de partenerii Organizaţia Salvaţi Copiii, Agenţia OSC şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei.

Întâlnirea de la Sibiu s-a bucurat de prezenţa a peste 50 de participanţi, directori ai instituţiilor de învăţământ din judeţ, profesori psihologi, consilieri şcolari, profesori membri ai consiliilor de administraţie ale şcolilor.



Seminarul a debutat cu furnizarea detaliilor proiectului iar doamna Sanda Bâtan, din partea Salvaţi Copiii Argeş, a prezentat implicarea organizaţiei în cadrul proiectului, alături de un filmuleţ realizat la Forumul copiilor, care a avut loc în vara anului 2010.

Autorităţile locare şi judeţene au fost reprezentate de Christine Manta-Klemens, inspector şcolar general adjunct la ISJ Sibiu, Christian Stanciu din partea biroului de analiză şi prevenţie a Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Lucian Lazăr – reprezentant al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi. Directorul CJRAE Sibiu – Daniela Moldovan – a prezentat activităţile desfăşurate la nivelul judeţului iar Marius Boroviţ – director adjunct al Grupului Şcolar Economic din Sălişte – a susţinut o scurtă alocuţiune referitoare la planul unităţii de învăţământ privind prevenţia cazurilor de violenţă.

Întâlnirea de la Sibiu a avut printre participanţi 3 reprezentanţi ai elevilor care au comunicat celor prezenţi ideile lor referitoare la care ar fi cele mai eficiente metode de intervenţie în vederea diminuării cazurilor de violenţă şcolară. Nu în ultimul rând, dl. Constantin Nechifor – cadru universitar la Universitatea Petre Andrei din Iaşi, a susţinut o prelegere despre cauze ale violenţei în rândul tinerilor.

Partea a doua a seminarului a fost dedicată lucrului în echipă. Participanţii au primit draftul ghidului de comunicare, l-au parcurs şi au făcut observaţii cu privire la propunerile autorilor. Conlcuziile au fost înregistrate audio, urmând a se regăsi în forma finală a Ghidului de comunicare.