iasi_cj.jpgConsilierii judeţeni se vor întâlni, marţi după amiază, în Sala Galbenă a Palatului Administrativ al judeţului Iaşi, pentru a lua parte la o şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Iaşi, Marius Pârciu, a anunţat că în cadrul şedinţei vor fi supuse aprobării propunerile de repartizare pe unităţile administrativ – teritoriale din judeţ a procentului de 20% din cotele şi sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare sau de capital.
Potrivit sursei citate, alocările vor fi efectuate în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală pe anul 2013.

Reprezentantul CJ Iaşi susţine că sumele alocate judeţului Iaşi pentru anul 2013 sunt în cuantum de 37.226.000 lei, înregistrându-se astfel o uşoară creştere comparativ cu anul 2012, când bugetul iniţial era de 36.090.000 lei la bugetul iniţial. AGERPRES