Şedinţa de constituire a Consiliului Judeţean Prahova nu s-a putut ţine joi din lipsă de cvorum, după ce liberalii nu au participat la şedinţă, acuzând ilegalităţi la votul privind alegerea viceprimarilor Ploieştiului şi susţinând să se aşteaptă ca scenariul să se repete la CJ.

Copreşedintele PNL Iulian Dumitrescu a declarat că cei 15 consilieri din grupul liberalilor nu vor participa la şedinţa de constituire a CJ Prahova având în vedere „ilegalităţile” care s-au comis la alegerea, cu câteva ore înainte, a viceprimarilor Ploieştiului. Reacţia PNL vine după ce mai mulţi consilieri municipali de la PSD şi ALDE au fost văzuţi arătând şefilor de partid, la ieşirea din cabină, votul dat pentru alegerea viceprimarilor Ploieştiului.

Pentru cele două funcţii de viceprimar au fost făcute trei propuneri, respectiv Cristian Ganea – PSD, Nicolae Alexandri – PNL şi George Pană – ALDE, în urma votului, Ganea şi Pană fiind aleşi viceprimari.
„Azi dimineaţă (…), circ, ilegalităţi la alegerea viceprimarilor de la municipiul Ploieşti. (…) Noi vrem doar să se respecte legea şi anormalităţile sau ilegalităţile pe care le-am văzut azi dimineaţă să nu mai fie considerate normalităţi în judeţul Prahova. (…) Ilegal înseamnă că stăteau liderii partidelor în faţa cabinelor de votare, arătau votul şi apoi mergeau şi băgau votul în urnă”, a spus Dumitrescu.
În context, el a arătat că liberalii nu participă la şedinţa de constituire a CJ „până când liderii PSD şi ALDE nu vor accepta ca votul pentru CJ să se desfăşoare legal”, spunând că se aşteaptă ca şi la CJ să se întâmple la fel ca la Consiliul Local Ploieşti.

Întrebat dacă liberalii vor contesta votul pentru alegerea viceprimarilor Ploieştiului, Dumitrescu a spus că au la dispoziţie 30 de zile pentru a o face, urmând a se decide la nivelul partidului cum se va proceda.
Pentru ca şedinţa de constituire a CJ Prahova să se poată desfăşura era nevoie ca cel puţin 25 de consilieri să fie prezenţi. Din cauza neparticipării celor 15 consilieri PNL, nu s-a întrunit cvorumul, fiind prezenţi doar 22 de consilieri judeţeni. AGERPRES