Comisiile juridice şi pentru politică externă din Senatul României organizează la Iaşi, în perioada 19 – 21 mai, o şedinţă comună cu comisiile omoloage din Republica Moldova, ca răspuns la întrevederile pe care acestea le-au avut la Chişinău.
Potrivit unui comunicat al Senatului, cele două comisii parlamentare din Republica Moldova sunt conduse de Olesea Stamate şi Doina Gherman.
La finalul şedinţei, cele patru comisii vor adopta o declaraţie comună în vederea sprijinirii Republicii Moldova în demersurile legate de integrarea europeană.
Ulterior, Comisiile juridice se vor reuni în Sala Henri Coandă de la Palatul Culturii, iar Comisiile pentru politică externă în Salonul Unirii al Muzeului Unirii, pentru şedinţele proprii, conform programului acţiunii.
„Reuniunea de la Iaşi a comisiilor celor două Parlamente se înscrie în demersul de colaborare instituţională între România şi Republica Moldova, a parlamentarilor români de pe ambele maluri ale Prutului, consacrând voinţa de a apropia cele două foruri legislative din perspectiva dublă a afirmării rădăcinilor identitare comune şi a sprijinului acordat de România integrării în Uniunea Europeană a Republicii Moldova”, se evidenţiază în comunicat. AGERPRES