Se înfiinţează al treilea Parc Industrial în Oradea

Consilierii Locali ai municipiului Oradea şi-au dat acordul de principiu, în şedinţa extraordinară de joi, 9 februarie, pentru înfiinţarea celui de-al treilea parc industrial al oraşului, a anunţat vineri Primăria Oradea.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, înfiinţarea Parcului Industrial Eurobusiness III este necesară mai ales în perspectiva dezvoltării oraşului, dar şi datorită interesului crescut al investitorilor faţă de viaţa economică din municipiu, unii fiind interesaţi de zona veche industrială din Oradea. Situat pe strada Uzinelor, noul parc industrial se va întinde pe o suprafaţă de aproximativ 20 ha, fiind în apropierea căii ferate şi a drumului internaţional E60. El va facilita accesul investitorilor la cele mai importante căi de transport, asigurând astfel legăturile directe la rutele comerciale.

‘Pentru a avea câştig de cauză în competiţia pentru atragerea companiilor din afara oraşului, care să investească în Oradea, era nevoie să le putem oferi amplasamente ieftine, cu infrastructura asigurată în condiţii avantajoase’, a spus primarul Ilie Bolojan.

Administraţia locală a înfiinţat primul parc industrial orădean în anul 2008. Eurobusiness Parc Oradea, cel mai nou parc industrial din nord-vestul României, situat la ieşirea din Oradea pe drumul E60 spre Ungaria, la 4 km de graniţă, are o suprafaţă de 121 ha şi este situat în zona industrială a oraşului. Parcul, ocupat în proportie de 45%, va avea reţea proprie de drumuri industriale şi va fi conectat la infrastructura publică de utilităţi Parcul Industrial II are un teren de 24 de hectare, situat pe strada Ogorului, şi a fost preluat de municipalitate în anul trecut.

Pentru îndeplinirea formalităţilor necesare obţinerii titlului de Parc Industrial consilierii locali au mandatat societatea SC Eurobusiness Parc Oradea SRL, proprietatea municipiului Oradea, care va începe procedura de înfiinţare a Parcului Industrial III în perioada imediat următoare. Statutul de parc industrial se dă de către Ministerul Administraţiei şi Internelor pe baza unei documentaţii din care trebuie să reiasă că amplasamentul are minim 10 ha şi acces la un drum cel puţin naţional. AGERPRES