Schimb de terenuri între Consiliul Judeţean Iaşi şi MApN pentru modernizarea aeroportului

simirad_constantin_.jpgReprezentanţii Consiliului Judeţean Iaşi vor realiza un schimb de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale, suprafaţă necesară dezvoltării şi modernizării Aeroportului Internaţional Iaşi.

Sebastian Tătaru, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Iaşi, a declarat vineri că instituţia administrativă va da MApN o suprafaţă de nouă hectare de teren aflată în comuna Holboca şi va primi în schimb 25,59 hectare a teren în zona aeroportului. Pentru aceasta, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad, a avut în cursul zilei de vineri o întâlnire cu reprezentanţii MApN, respectiv, colonel Gheorghe Nistor, şeful Direcţiei Domenii şi Infrastructură, colonel Vasile Roman, comandantul Garnizoanei Iaşi, inginer Elena Grigorescu, reprezentant al Statului Major General.

“În urma discuţiilor purtate a fost încheiată o minută care va fi suport, alături de hotărârea de Consiliu Judeţean aprobată în ultima şedinţă de plen din 28 iulie, la proiectul de Hotărâre de Guvern care va fi trimis luni la Bucureşti pentru a putea fi inclus pe ordinea de zi, spre aprobare, într-o viitoare şedinţă a Executivului”, a declarat presei Sebastian Tătaru.

Schimbul de terenuri este necesar pentru a se demara lucrările de reparare şi modernizare a Aeroportului Internaţional Iaşi. Modernizarea Aeroportului Iaşi vizează realizarea unei piste flexibile de 3.000 de metri şi modernizarea aerogării. Pista flexibilă va fi construită asemenea celei de la Frankfurt, pentru aceasta fiind necesară suma de 50 de milioane de euro. De asemenea, aerogara va avea o suprafaţă de 16.000 mp la sol, pentru fluxurile de pasageri şi utilităţi, şi 12.000 mp la subsoluri, pentru benzile de bagaje, spre deosebire de actuala aerogară care are un singur flux comun pentru pasageri şi bagaje.

Viitoarea aerogară va avea şase fluxuri independente de acces pentru pasageri, unul pentru VIP, un flux pentru echipaje şi un altul pentru personalul de deservire a Aeroportului. De asemenea, în apropierea Aeroportului Internaţional Iaşi va fi construit un hotel, care va fi realizat ulterior în parteneriat cu agenţi economici. Potrivit proiectului, Aeroportul Internaţional Iaşi va avea şi un terminal cargo care va prelua zilnic 200 de tone de mărfuri. Pe aeroport va fi instalat un depozit de carburanţi de 500 tone, care să permită operarea unui flux sporit de aterizări-decolări. În perioada lucrărilor, aeroportul nu va mai fi operaţional jumătate de an.

Aeroportul Iaşi, construit în urmă cu aproape 40 de ani, are o pistă de decolare-aterizare betonată, de 1.800 m lungime şi 30 m lăţime, prevăzută cu două acostamente a 7,5 m, asfaltate, o cale de rulare de 135 m lungime şi 15 m lăţime, precum şi o platformă cu patru locuri de parcare, fapt ce permite operarea numai cu avioane de capacitate mică. Modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi este necesară întrucât judeţul are o activitate complexă economică, administrativă, cultural-ştiinţifică şi turistică.

Potrivit studiului de fezabilitate privind lucrările de modernizare ale Aeroportului Internaţional Iaşi, costurile necesare pentru prelungirea pistei de la 1.800 la 3.000 de metri, precum şi cele pentru realizarea nii aerogări şi a zonei cargo, sunt estimate la peste 200 de milioane de euro. AGERPRES