S-au încheiat lucrările de ecologizare a fostului depozit de deşeuri de la Întorsura Buzăului

Fostul depozit de deşeuri din oraşul Întorsura Buzăului, închis în anul 2007, a fost ecologizat printr-un proiect coordonat de Consiliul Judeţean Covasna şi cofinanţat din fonduri europene.
Încheierea lucrărilor, începute în luna decembrie a anului trecut, a fost marcată oficial în cursul zilei de miercuri.

Primarul oraşului Întorsura Buzăului, Leca Băncilă, a declarat pentru AGERPRES că investiţia s-a cifrat la 1,4 milioane de euro. Fosta rampă de gunoi care nu corespundea normelor europene a fost acoperită cu pământ fertil şi a fost împrejmuită, iar în primăvară aici vor fi plantaţi pomi şi semănată iarbă.

Investiţia, realizată în cadrul proiectului “Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Covasna”, a fost finanţată în proporţie de 80% din fonduri europene prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu, iar diferenţa a fost acoperită din fonduri guvernamentale (18%) şi din bugetul Consiliului Judeţean Covasna (2%).

Proiectul a cărui valoare totală se cifrează la aproape 30.000 de euro va continua cu închiderea şi ecologizarea depozitelor de deşeuri din oraşele Covasna, Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc. Pe lângă închiderea celor patru rampe urbane, acesta mai prevede construirea unui depozit ecologic central între localităţile Leţ şi Moacşa pe o suprafaţă de peste 15 hectare, care va colecta toate deşeurile menajere din judeţ. Conform proiectului, în incinta acestuia vor exista şi o staţie de sortare a deşeurilor reciclabile, o staţie de compostare a deşeurilor organice şi o staţie de epurare. AGERPRES