S-a semnat contractul pentru elaborarea strategiei de dezvoltare a judeţului Suceava în perioada 2021-2027

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat, pe 22 septembrie, cu reprezentantul firmei bucureştene Synesis Partners, Florin Tache, contractul pentru elaborarea Strategiei de dezvoltare a judeţului Suceava în perioada 2021-2027, în valoare de 1,2 milioane de lei, finanţat prin Programul Operaţional de Capacitate Administrativă (POCA).

Flutur a declarat după semnarea contractului că este o lucrare extrem de importantă pentru judeţ ce prevede realizarea mai multor obiective, în condiţiile în care strategia actuală de dezvoltare se încheie în acest an.

Şansa a fost că am lucrat în primul mandat de preşedinte de Consiliul Judeţean la strategia judeţului şi avem experienţă în ceea ce înseamnă punerea în aplicare a unei strategii pentru judeţ (…) Suceava are un contract ambiţios cu mai multe puncte. Faţă de strategia de dezvoltare este vorba şi de digitizare, formarea de personal care să urmărească aplicarea strategiei şi rolul Consiliului Judeţean, pentru că trebuie urmărită pas cu pas respectarea acestei strategii“, a spus Flutur.

El consideră că această strategie trebuie să se facă în baza consultărilor cu populaţia, cu instituţiile, cu mediul de afaceri şi cu societatea civilă. “Aş porni de la o realitate care se întâmplă astăzi. Suceava, în perspectiva a două importante autostrăzi, Autostrada Nordului şi Autostrada A 7. Va trebui să se ţină seama şi de autostrada Iaşi-Târgu Mureş. Una este să discutăm de Fălticeni la 20 de kilometri de autostradă sau Vatra Dornei la 60 de km de A8 sau alte oraşe, pentru că se schimbă complet priorităţile“, a spus Flutur.

În tema de proiectare, Flutur a solicitat reprezentantului firmei creşterea calităţii serviciilor furnizate către populaţie, creşeterea acoperirii cu servicii şi întocmirea unui registru al utilităţilor, astfel încât să fie cadastrate străzile, reţelele de apă, de canalizare, diguri, reţele electrice, reţele de gaz metan şi acoperirea reţelelor de telefonie.

Discutăm de dezvoltare economică. Eu sper într-o întoarcere a tinerilor acasă. Odată cu deschiderea parcului industrial să dăm locuri de muncă (…) Să găsim cele mai bune soluţii şi primăriile să se consulte cu noi şi noi cu ei când au iniţiative şi acţiuni care să corespundă strategiei generale de dezvoltare a judeţului Suceava“, a spus Flutur. AGERPRES