Restaurarea clădirii Filarmonicii de Stat din Arad va fi finanţată cu fonduri europene de 16 milioane de lei

Restaurarea clădirii Filarmonicii de Stat Arad va fi finanţată cu fonduri europene în valoare de aproximativ 16 milioane lei, în cadrul proiectului intitulat “Reabilitare învelitoare, faţada principala şi sala de spectacole la Filarmonica de Stat Arad – Beneficiar: Primăria Arad”.

Contractul de finanţare a acestui proiect a fost semnat pe 1 noiembrie, la sediul Primăriei Municipiului Arad, de edilul-şef, Gheorghe Falcă, şi directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest – Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 în Regiunea Vest, Sorin Maxim.

După cum a precizat Sorin Maxim, proiectul va fi finanţat în cadrul Regio – Programul Operaţional Regional (Regio-POR) 2014- 2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural Prioritatea de investiţii 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural – apel dedicat proiectelor nefinalizate. În cadrul apelurilor de proiecte nefinalizate se finanţează proiecte cu lucrări demarate, cu contracte de execuţie încheiate.

Proiectul semnat de Primăria Arad ‘Reabilitare învelitoare, faţada principală şi sala de spectacole la Filarmonica de Stat Arad’ va fi implementat pe parcursul a şase luni.

“Proiectul are ca scop finanţarea lucrării deja executate de restaurare a faţadei principale, a celor două săli de spectacole (Sala Mare şi Sala Mică) şi a vitraliilor. De asemenea, se finanţează reabilitarea curţii interioare, reabilitarea subsolului, refacerea instalaţiilor, construirea unui ascensor şi montarea unei rampe pentru persoanele cu dizabilităţi, precum şi digitizarea obiectivului de patrimoniu. Valoarea finanţării nerambursabile a proiectului este de 15.796.833,45, iar valoarea totală a acestuia este de 17.178.539,97 lei”, a declarat cu prilejul semnării proiectului directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim.

Gheorghe Falcă a apreciat că acesta este un proiect foarte important pentru comunitatea arădeană. “Putem spune că în aproximativ o lună de zile, în bugetul municipiului Arad va intra o sumă importantă de bani şi ne bucurăm că finanţările pe care municipalitatea le-a acordat în timp se vor întoarce la arădeni”, a declarat Falcă.

Totodată, managerul Filarmonicii de Stat Arad, Doru Orban, a subliniat faptul că este vorba despre “cea mai mare investiţie culturală din ultima sută de ani” în munhicipiu, ca performanţă, Filarmonica de Stat din Arad situându-se deasupra unor săli de spectacole de renume, din Budapesta sau Viena.

La nivelul Regiunii Vest, în cadrul Regio – POR 2014-2020, au fost contractate până în prezent 349 proiecte, în valoare totală de 362,40 milioane euro şi 286,59 milioane euro valoarea finanţării nerambursabile. AGERPRES