Consiliul Judeţean Caraş-Severin a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern prin care municipiul Reşiţa să devină unul dintre polii de dezvoltare urbană din România, pentru a putea accesa axa prioritară de finanţare din fonduri europene, ”Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – Poli urbani de creştere”.
”Prin acest proiect de hotărâre, Reşiţa va deveni unul dintre polii de dezvoltare urbană din România, alături de Arad, Baia Mare, Bacău, Brăila, Galaţi, Deva, Suceava, Târgu-Mureş, Sibiu, Oradea, Piteşti, Râmnicu-Vâlcea, Satu Mare. În acest fel, sperăm să atragem câteva milioane de euro, într-o primă fază circa şapte milioane de euro, pe care îi vom folosi, în principal, pentru repararea străzilor din Reşiţa”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde.
În ceea ce priveşte drumurile judeţene, în această primăvară vor fi continuate, cu ajutorul H.G. 577, lucrările pe tronsoanele Reşiţa – Grădinari, Caransebeş – Muntele Mic şi Văliug -Reşiţa, iar în funcţie de finanţările obţinute vor demara şi alte lucrări. ”În prezent, pe H.G. 577 nu sunt alocate, încă, finanţările, ci au venit doar datoriile pe anul trecut”, a precizat, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin. AGERPRES