Reduceri de personal la CJ Suceava

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, joi, că va opera reduceri de personal în cadrul aparatului propriu, după o analiză a eficienţei activităţii angajaţilor.

Flutur a evitat să se pronunţe asupra procent de disponibilizaţi. “Categoric, vom avea şi reduceri de personal”, a precizat Gheorghe Flutur. El a spus că sunt şanse mici ca să fie afectate de reduceri de personal compartimentele ce se ocupă de proiecte europene, monitorizarea implementării proiectelor, dar şi dezvoltarea turismului, excepţie fiind doar unii angajaţi care ar putea dovedi că nu se ridică la standardele cerute din punct de vedere profesional.

Totodată, Flutur a spus că unor salariaţi li se vor modifica fişele de post, urmând să primească atribuţii suplimentare şi a exemplificat cu aceia care se ocupă de organizarea şedinţelor CJ. Flutur a spus că în bugetul judeţului pentru anul 2010 prioritare sunt cofinanţările pentru proiectele europene, în special cele privind infrastructura, utilităţile şi de mediu, precizând că sumele vor fi alocate “în mod foarte chibzuit”. Aparatul propriu al CJ Suceava cuprinde, în prezent, aproximativ 180 de salariaţi. AGERPRES