termoficare5.jpgProiectul de reabilitare a sistemului de termoficare centralizat al municipiului Oradea se află în stare avansată de implementare, schimbarea magistralelor având loc în procent de 82,5%, în cel mai mare proiect cu finanţare europeană din ţară de acest gen, a declarat marţi, viceprimarul municipiului Oradea, Mircea Mălan.

„Din cei 17,5 km de conducte magistrale care trebuie să fie înlocuite prin acest contract sunt atacate 16 km, din care finalizate 13 km sau în fază în execuţie. Restul de 1,5 km se va finaliza până în luna octombrie, când începe sezonul de termoficare, astfel încât să fie asigurate condiţiile pentru populaţie”, a precizat managerul de proiect Ioan Maghiar.

Schimbarea magistralelor a început, practic, în luna martie 2014, iar în martie 2015, după ce o parte din reţele au fost reabilitate, pierderile de energie pe traseu s-au redus de la 47% la 29%, ceea ce a însemnat o economie de 3,1 milioane de lei doar pentru luna martie, a menţionat viceprimarul.
Pe lângă schimbarea magistralelor (11 milioane de euro), în proiect este prevăzută şi modernizarea termocentralei (54 de milioane de euro). „Este cel mai mare contract de termoficare din ţară, în valoare de 77,7 milioane de euro. Chiar dacă termenul contractual era de 30 luni din martie 2014, noi vom termina în decembrie 2015, cu un an mai repede”, a precizat viceprimarul.

În ce priveşte termocentrala, managerul de proiect a declarat că realizarea noii surse este în fază avansată. S-au ridicat 13 clădiri care vor adăposti diverse instalaţii tehnologice şi cea mai mare parte a echipamentelor au fost aduse. Cea mai importantă achiziţie este turbina de cogenerare, adusă din SUA, produs de ultimă generaţie din 2015 şi montată în Budapesta într-o uzină a General Electric. „Urmează să fie aduse în şantier echipamentele şi instalaţiile şi să se realizeze conexiunile cu instalaţiile de gaze, conducte de apă, instalaţiile de control, curenţi slabi etc”, a precizat Ioan Maghiar.

Turbina este echipamentul care produce în regim de cogenerare energie termică şi energie electrică. „Este una dintre cele mai eficiente modalităţi de a optimiza consumul de energie. Arzând o anumită cantitate de combustibil, obţii două produse, care amândouă sunt vandabile şi valoroase. De aceea, cogenerarea este una dintre cele mai sănătoase metode de eficienţă energetică”, a subliniat managerul de proiect.

„Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Oradea, pentru perioada 2009-2028, în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice” este un proiect în valoare de 77.772.000 euro, din care 50% fonduri nerambursabile, din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, 45% de la bugetul de stat şi 5% de la bugetul local. AGERPRES