ciceu_zamfir.jpgPreşedintele CJ Maramureş, Zamfir Ciceu, a declarat că procesul privind construcţia unui nou depozit pentru deşeuri implică închiderea unor rampe de gunoi din judeţ. Ciceu a precizat că toate rampele de gunoi din judeţ se vor închide etapizat, urmând ca deşeurile menajere şi industriale să fie preluate de noul depozit aflat în construcţie în localitatea Sârbi. O parte din deşeurile din judeţ se transportă la depozitul din comuna Groşi, propus spre închidere la finalul implementării proiectului.

„Închiderea acestui depozit neconform (din localitatea Groşi) nu se realizează haotic sau nu se va realiza fără vreun anume plan sau fără un anume program. Lucrările privind contractul de închidere a tuturor celor şase depozite neconforme au făcut obiectul unui singur contract, respectiv proiectare plus execuţie, închidere depozite neconforme (…) se închid de următoarea maniera stabilită prin studiul de fezabilitate anterior preluării mandatului de către noi şi agreat de către consultantul internaţional pe care autoritatea de management a POS-ului de Mediu l-a avut după vreo 27 – 28 protocoale de corecţie pe aceste modalităţi, respectiv trei depozite se închid în situ, adică pe loc, şi trei se relochează”, a spus Zamfir Ciceu la o conferinţă de presă.

Urmează a fi închise depozitele din localităţile Baia Mare, Sighetu Marmaţiei şi Vişeu de Sus. În anul 2010 a fost închis depozitul din oraşul Seini, iar în anul 2012 depozitul din oraşul Târgul Lăpuş, deşeurile din aceste localităţi fiind preluate de actualul depozit situat pe teritoriul comunei Groşi.

Preşedintele CJ Maramureş a ţinut să sublinieze că prin relocarea depozitării deşeurilor pe rampa din localitatea Groşi nu creşte pericolul poluării pentru localităţile învecinate. „Vă mai spun un singur lucru: nu înseamnă că dacă se relochează cele două se produce o creştere a poluării la nivelul depozitului care se ecologizează din Satu Nou de Jos- Groşi, dimpotrivă. Se reduce şi se va reduce total această poluare. Au fost diferite momente oarecum emoţionale bazate pe stări mai mult sau mai puţin elegant exprimate între reprezentanţii constructorului, ai operatorului. Cred că trebuie să trecem peste aceste momente emoţionale, să ne gândim cu toţii că avem de dus la bun sfârşit un proiect” , a susţinut Zamfir Ciceu.

El a mai precizat că au fost respectate toate cerinţele impuse de noul proiect care prevede construcţia unui nou depozit destinat colectării deşeurilor în localitatea Sârbi, investiţie din fonduri europene în sumă de peste 60 milioane euro. AGERPRES