Sporurile au ajuns să fie subterfugii pentru majorări de salarii, în loc să ducă la motivare şi la creşterea eficienţei instituţiilor, iar în urma aplicării unei noi Legi a salarizării este posibil să aibă venituri mai mici aceia care au acum venituri foarte mari, afirmă ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Ea a arătat, în context, că în sistemul public există şi venituri lunare de 50.000 lei net, suma reprezentând salariul şi sporuri care pot ajunge la 80%.

„Cei care vor putea avea venituri mai mici sunt cei care acum au venituri foarte mari. Să ştiţi că sunt şi venituri de 50.000 de lei în mână, salarii plus sporuri care ajung şi la 80%”, a declarat ministrul Muncii, joi seara, la Digi24.
Ministrul de resort a precizat că în societate s-a vorbit foarte mult de sporuri însă nimeni nu a pus problema criteriilor de eficienţă a instituţiilor publice.

„Am constatat începând cu acest mandat că până acum s-a vorbit foarte mult de sporuri în societate, dar nimeni nu şi-a pus problema criteriilor de eficienţă a instituţiilor publice. Mi se par absolut firesc ca, în paralel cu modificările la legea salarizării, să apelăm la o expertiză profesionistă pentru a încerca să definim câţiva indicatori de eficienţă a instituţiilor publice, astfel încât sporurile să fie pentru activităţi deosebite sau pentru motivarea angajaţilor şi în felul acesta să apropie şi instituţiile de cetăţean şi angajaţii să poată să aibă o productivitate mai bună a muncii”, a precizat Raluca Turcan.

Aceasta consideră că toate sporurile au apărut ca excepţii şi ca rezultat al lobby-ului în Parlament şi au ajuns să fie subterfugii pentru majorări de salarii.

„Sporurile, în loc să ducă la motivare şi la creşterea eficienţei instituţiilor, au ajuns să fie subterfugii pentru majorări de salarii, unele necesare, altele forţate. Este firesc să avem acelaşi salariu de bază în plată. Avem unele calculate la nivelul anului 2019 altele la nivelul anului 2022. Exact cele care sunt la nivelul anului 2022 au şi excepţii la Legea salarizării cu sporuri de peste 85%. Am solicitat ministerelor de linie care sunt responsabile cu familiile ocupaţionale ca, pe un set de principii pe care noi le-am identificat ca fiind necesare în aşezarea Legii salarizării, să vină cu propria viziune în materie de salarizare în sistemul public urmând ca ulterior, în comun cu criteriile de eficientizare a instituţiilor, cu o expertiză de la o instituţie financiară, mi-aş dori Banca Mondială, să putem să punem pe masă o lege a salarizării”, a subliniat oficialul citat.

Potrivit şefului de la Muncă, unele sporuri ar urma să fie stabilite la maximum 20% din nivelul salariului de bază iar altele vor fi anulate. Aceasta a admis, însă, că în sistemul public sunt şi salarii mici, care pot creşte.

„Să fie acelaşi salariu de bază pentru toate salariile în plată. De asemenea, sporurile să fie la maximum 20% din nivelul salariului de bază. Premierul Florin Cîţu consideră chiar că am putea să avem maximum 15%. Să facem o reaşezare a salariilor de bază pe grilă astfel încât creşti motivaţia pentru categorii salariale lăsate în urmă, unele sporuri să fie complet anulate, altele acordate în sumă fixă pentru că sunt la nivelul aceleiaşi activităţi generatoare de risc, cum ar fi sporul pentru condiţii vătămătoare. Şi, de asemenea, salarii care nu sunt în momentul de faţă în grila de salarizare şi care creează foarte multe anomalii, cum sunt salariile din administraţia publică locală, să fie introduse în grila de salarizare. Pe fond, în sistemul public sunt şi salarii mici, care pot să crească. Dacă vor fi diminuări de venituri , acestea vor apărea doar la salariile foarte mari calculate la nivelul anului 2022 plus sporuri de 85%. Sindicatele, din nefericire, nu se uită întotdeauna şi la salariile cele mai mici şi care au fost uitate ca urmare a lobby-ului făcut pentru unele categorii din aceeaşi familie ocupaţională care au furat startul”, a explicat Raluca Turcan.

Aceasta a dat exemplul sistemului de sănătate, unde salariile medicilor şi asistentelor sunt plătite la un nivel raportat la salariul de bază din anul 2022, pe unele specialităţi sunt şi sporuri foarte mari, în timp ce personalul TESA care înseamnă îngrijitori, brancardieri, inclusiv personalul tehnic din sănătate este lăsat la nivelul anului 2019 cu salarii foarte mici.

„Mi se pare firesc în primul rând să încercăm să îi ajutăm pe cei care au rămas în urmă şi apoi, pe criterii de eficienţă, să legăm sistemul de sănătate sau de asistenţă socială sau chiar administraţia de ceea ce aşteaptă omul de la acest sistem. Întotdeauna ne-am gândit la cei care sunt în sistem dar aproape niciodată la cei care sunt dincolo de sistemul public şi îşi doresc ca acesta să funcţioneze performant”, a declarat Turcan.

Ministrul Muncii a amintit că şi în sistemul public cea mai mare pensie este de aproximativ 39.000 de lei şi este încasată de o persoană care a lucrat la stat.

„Este important când vorbim de sistemul public să ne uităm la echitate. La contributivitate, la motivarea angajaţilor şi la performanţe instituţiilor”, a mai spus ministrul Muncii.

Raluca Turcan a arătat că îşi doreşte ca, într-un an, modificările la legea salarizării să fie finalizate. AGERPRES