tecau_florin.jpgPSD, PNL şi PDL şi-au stabilit deja candidaţii pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, rămasă vacantă după încetarea înainte de termen a mandatului social-democratului Constantin Nicolescu, pentru conflict de interese. Alegerile parţiale ar urma să se desfăşoare pe 25 mai, în paralel cu cele pentru Parlamentul European, o decizie în acest sens putând fi luată de Guvern până cel târziu pe 21 aprilie.
Florin Tecău, care asigură preşedinţia interimară a CJ Argeş, a fost desemnat drept candidat al PSD încă din data de 20 martie, în cadrul unei şedinţe la care a participat şi liderul social-democrat Victor Ponta.

„Sunt încrezător în echipa pe care o avem la Argeş. (…) Nu îmi doresc puterea, îmi doresc să pot să îi privesc pe argeşeni în ochi. Cred că numai împreună vom putea să rezolvăm problemele argeşenilor şi să realizăm proiectele pe care ni le-a propus”, declara atunci Tecău.
Potrivit reprezentanţilor PSD Argeş, candidatura lui Florin Tecău va fi lansată oficial joi, 10 aprilie, în cadrul unei festivităţi la care vor participa mai mulţi reprezentanţi ai conducerii centrale a partidului, inclusiv preşedintele Victor Ponta.

Florin Tecău, născut pe 23 noiembrie 1957 în comuna argeşeană Domneşti, este căsătorit şi are un copil student. A absolvit Universitatea de Construcţii Bucureşti, cu specializarea inginer mecanic, ulterior obţinând titlul de doctor în ştiinţe inginereşti. Din 1982 până în 2001 a lucrat ca profesor de discipline tehnice, iar între 2001 şi 2005 a activat în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş, ocupând inclusiv funcţia de inspector şcolar general adjunct. Tecău este membru al PSD din anul 1999, iar din 2008 până în 2014 a ocupat funcţia de vicepreşedinte al CJ Argeş.

În cazul PNL, sarcina de a candida pentru funcţia de preşedinte al CJ Argeş şi-a asumat-o preşedintele organizaţiei judeţene, senatorul Ion Popa. „Este normal ca preşedintele de filială să îşi asume cea mai importantă candidatură, iar eu asta fac (…). Noi nu suntem interesaţi de funcţiile obţinute pe sub masă, ci de funcţiile alese, pentru care vom intra în competiţie”, a afirmat Popa. Candidatura lui Ion Popa a fost confirmată şi de liderul liberal Crin Antonescu pe 30 martie, cu ocazia Delegaţiei Permanente a PNL Argeş.

Ion Popa are 47 de ani şi este de profesie inginer. A urmat mai multe specializări în management şi administraţie publică, iar în prezent este doctorand în istorie. Între 1986 şi 1994 a lucrat la Automobile Dacia, după care a activat în mediul privat. În perioada 2005-2007 a fost subprefect al judeţului Argeş, după care a ocupat, timp de doi ani, funcţia de prefect. Din anul 2010 este preşedinte al PNL Argeş, iar în 2012 a fost ales senator.

Din partea PDL ar urma să candideze tot liderul organizaţiei judeţene, deputatul Cătălin Teodorescu. „Am decis să candidez pentru că preşedintele de filială trebuie să-şi asume cea mai importantă candidatură. Mă bazez pe faptul că mai mult de jumătate din electorat este de dreapta şi cred că vom avea o prezenţă de aproape 50% la vot”, a afirmat Teodorescu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Născut în 1965 la Curtea de Argeş, Cătălin Teodorescu este căsătorit şi are un copil. Este de profesie medic veterinar, iar în politică a intrat din anul 2003, conducând, până în 2008, organizaţia judeţeană a PC. În acelaşi an s-a înscris în PDL, preluând conducerea organizaţiei în 2013. În plan administrativ, între 2004 şi 2005 a fost prefect al judeţului Argeş, iar în perioada 2005-2007 a ocupat funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Funcţia de preşedinte al CJ Argeş a devenit vacantă după ce prefectul judeţului a semnat, pe 24 februarie, un ordin prin care se constata încetarea înainte de termen a mandatului social-democratului Constantin Nicolescu, pentru conflict de interese. Emiterea ordinului s-a întemeiat pe raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate, rămas definitiv prin sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din 11 februarie 2014, în care s-a constatat că preşedintele Nicolescu s-a aflat în conflict de interese, întrucât a încheiat, în numele instituţiei, mai multe contracte cu societăţi comerciale la care era acţionar.
Social-democratul Florin Tecău, vicepreşedinte al CJ Argeş, a fost ales ulterior, prin votul majorităţii consilierilor judeţeni, să exercite temporar atribuţiile funcţiei de preşedinte. Procedura s-a desfăşurat conform Legii administraţiei publice locale, care prevede că în cazul vacantării înainte de termen a funcţiei de preşedinte al CJ, unul dintre cei doi vicepreşedinţi este desemnat, prin vot secret, să exercite atribuţiile de preşedinte până la organizarea de alegeri anticipate.

Constantin Nicolescu, aflat la al treilea mandat consecutiv de preşedinte al CJ Argeş, a depus pe 5 martie la Tribunalul Argeş, prin intermediul avocatului său, o cerere de anulare a actului administrativ emis de prefect, primul termen în dosar fiind stabilit pentru data de 26 septembrie 2014. După doar o săptămână, Nicolescu şi-a depus demisia din funcţia pe care o deţinuse. AGERPRES