Conducerea organizatiei Hunedoara a Partidului Social Democrat a solicitat prefectului judetului sa suspende din functie noua primari de localitati care au fost alesi pe listele PSD, iar apoi s-au inscris in alte formatiuni politice.
Reprezentantii PSD Hunedoara au apreciat ca acestia au incalcat prevederile legale din Statutul alesilor locali, a declarat joi presedintele organizatiei, Victor Vaida. „Asteptam un raspuns oficial al Institutiei Prefectului Hunedoara. In cazul in care acesta va fi negativ, ne vom adresa instantelor de judecata pentru solutionarea cererilor noastre”, a afirmat liderul PSD. El a adaugat ca filiala judeteana PSD Hunedoara a mai cerut vacantarea unui numar de opt posturi de viceprimari, patru de consilieri judeteni si 57 de consilieri locali din municipii, orase sau comune. Solicitarile au fost adresate primariilor in care au fost consemnate cazurile de „migratie” politica, eventualele raspunsuri nefavorabile urmand sa fie atacate in instanta.