Proiectul prin care se solicita Guvernului administrarea Centurii Capitalei, respins de CGMB

Consilierii municipali au respins în şedinţa de pe 18 decembrie proiectul de hotărâre prin care se solicita Guvernului să transmită Centura Capitalei din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Transporturilor în domeniul public al Municipiului Bucureşti şi administrarea Consiliului General.  Întrunind 29 de voturi pentru, 7 abţineri şi 5 împotrivă, proiectul nu a beneficiat de susţinerea necesară de două treimi pentru a fi adoptat.

Conform proiectului de hotărâre, solicitarea a fost formulată “pentru optimizarea transportului din Capitală” şi în vederea “finalizării lucrărilor de modernizare”. În referatul de aprobare, semnat de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, se arată că o problemă majoră cu care se confruntă Capitala o reprezintă aglomeraţia din trafic, generată şi de lipsa unei alternative ocolitoare, “Bucureştiul fiind unul dintre puţinele oraşe care nu are o şosea de centură la parametri de, cel puţin, drum expres”.

În raportul de specialitate se menţionează că Bucureşti este principalul nod rutier al reţelei drumurilor naţionale, fiind punctul de începere pentru trei autostrăzi şi nouă drumuri naţionale. Se mai precizează că actuala Centură a Capitalei are o lungime totală de 72 de kilometri şi este împărţită în două secţiuni principale: una nordică de aproximativ 40 km şi una sudică de 32 km. AGERPRES