Proiect pilot pentru colectarea selectivă a sticlei de la populaţie, finanţat de Primăria Oradea

Operatorul de salubritate din Oradea va începe săptămâna viitoare, în perioada 19 – 23 octombrie, distribuirea unor pubele speciale pentru colectarea sticlei, în cadrul unui proiect pilot ce cuprinde aproximativ 12.000 de locuitori din zona centrală a municipiului.

Am primit hotărârea de Consiliu local, drept urmare am dat comanda pentru pubele zilele trecute şi au termen de livrare de zece zile. Am comandat 130 de pubele pentru sticlă, inscripţionate şi cu un orificiu în capac, având o capacitate de 120 de litri. Sticla colectată de noi va fi transportată la staţia de sortare a EcoBihor, care ne vor furniza şi informaţii privind gradul de contaminare a sticlei, modul în care orădenii amestecă sau nu deşeurile“, a declarat directorul general al operatorului de salubritate RER Vest, Palhegyi Zoltan.

Consiliul Local Oradea a aprobat alocarea sumei de 11.700 de lei, plus TVA, pentru dotarea asociaţiilor de proprietari cu aceste recipiente.

Pubelele pentru sticlă vor fi amplasate în 123 de puncte de colectare din oraş, alături de celelalte: containerele negre pentru deşeurile reziduale, cele galbene pentr u reciclabile şi cele maro pentru biodeşeuri.

Ne interesează cât de curat va selecta populaţia, dacă se amestecă şi alte deşeuri etc. Fiind vorba de 123 de puncte de colectare, din totalul celor peste 1.000 din municipiu, vom informa punctual fiecare asociaţie de proprietari din acest proiect pilot, arondate la punctele de colectare“, a precizat Palhegyi Zoltan.

În cursul anului, RER Vest a derulat şi un alt proiect pilot, cel privind deşeurile biodegradabile, în urma căruia societatea a luat decizia să aplice proiectul în întreg municipiul. Astfel, din 2020, populaţia orădeană va colecta selectiv şi deşeurile biodegradabile, respectiv resturile alimentare sau vegetale care pot fi transformate în compost.

Acum ştim la ce să ne aşteptăm. Ştim, în urma proiectului pilot, că 25% din conţinutul pubelelor nu vor fi lucruri biodegradabile, ci alte deşeuri, pungi de plastic – deşi s-au distribuit pungi biodegradabile, PET-uri şi altele care nu ar trebui să ajungă acolo. Ştim de unde trebuie să începem: cu informare, cu măsuri de conştientizare ca să convingem oamenii să ajungem la o contaminare de cel mult 5%“, a mai afirmat directorul RER Vest.

Societatea de salubritate deserveşte, pe lângă municipiul reşedinţă de judeţ, şi comunele din Zona Metropolitană Oradea, respectiv familiile din 20.000 de case, unde locuitorii colectează separat pe patru fracţii: rezidual, hârtie-cartoane, plastic-metal şi sticlă, din perioada următoare. AGERPRES