Consiliul Local al Sectorului 6 a adoptat, pe 17 decembrie, un proiect de hotărâre care vizează realizarea unui audit extern la instituţii din subordinea sa.

Mai exact, conform proiectului, se aprobă mandatarea primarului Sectorului 6 să realizeze procedurile necesare în vederea contractării serviciilor de audit economic, financiar şi juridic al activităţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Administraţiei Pieţelor Sector 6, Administraţiei Şcolilor Sector 6, Centrului Cultural European Sector 6 şi Serviciului Disciplina în Construcţii şi Afişaj Stradal din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6.

Raportul de audit întocmit va fi publicat pe pagina de internet a Primăriei Sectorului 6, precum şi pe pagina de internet a instituţiilor menţionate.

Proiectul a fost adoptat cu 15 voturi „pentru”, în condiţiile în care reprezentanţii Partidului Social Democrat au părăsit sala. Nemulţumirea lor a fost generată de faptul că în cazul proiectului respectiv nu a fost aprobată procedura de vot uninominal. Social democraţii au declarat că nu se opun unei evaluări a activităţii instituţiilor din subordine, dar au reamintit că un raport similar se realizează şi de către Curtea de Conturi.

„Este normal ca o nouă conducere să înţeleagă ce s-a întâmplat în perioada trecută, este normal să verificaţi şi să înţelegeţi cum au fost făcute lucrurile şi cum aţi vrea să le faceţi dumneavoastră în urma analizei. Suntem de acord cu orice audit care respectă legea. Mergând pe această linie pe care dumneavoastră aţi propus-o, o să ajungem în paradigma dublei prestaţii, pentru că avem Curtea de Conturi a României, cea care verifică anual fiecare instituţie în parte, inclusiv Primăria Sectorului 6. Avem compartiment de audit, cu angajaţi pe care îi plăteşte primăria, în cadrul organigramei Primăriei Sectorului 6. Avem auditori în cadrul fiecărei instituţii subordonate primăriei. (…) Dacă votăm această hotărâre, o să ajungem să avem o dublă prestaţie şi Curtea de Conturi nu va considera această cheltuială eligibilă”, a spus Constantin Tomescu (PSD).

Viceprimarul Alexandru Gâdiuţă (USR PLUS) a declarat că, potrivit raportului de specialitate al proiectului, există cadrul legal pentru implementarea acestuia.

De asemenea, există o corespondenţă cu compartimentul la care aţi făcut referire, din cadrul primăriei noastre, şi avem un răspuns chiar din partea lor, în care ni se spune că, având în vedere volumul foarte mare şi complexitatea operaţiunilor desfăşurate în perioada aceasta, nu pot face toate operaţiunile necesare. Vă asigur că am avut în vedere atât aspectele de ordin legal, cât şi operaţional”, a spus el.

Potrivit referatului de aprobare al hotărârii, începutul unui nou mandat atât pentru Consiliul Local, cât şi pentru primarul Sectorului 6 este un moment în care se analizează activitatea instituţiilor şi se planifică strategii şi proiecte pentru dezvoltarea locală.

Pentru a avea o imagine cât mai clară a instituţiilor publice, considerăm că ar fi oportună realizarea unui audit public extern care să aducă informaţii despre situaţia economică, financiară şi juridică. Propunem realizarea unui audit public extern, pentru că departamentul intern din cadrul administraţiei locale nu poate face faţă cerinţelor complexe şi volumului de muncă necesar realizării unei analize complexe la nivelul tuturor instituţiilor ce sunt în subordinea consiliului local„, prevede sursa citată. AGERPRES