Clădirea Teatrului de Nord Satu Mare, monument istoric, va intra într-un amplu proces de modernizare după 60 de ani de la ultima reparaţie capitală, printr-un proiect finanţat din fonduri europene.

Potrivit şefului Biroului pentru proiecte europene din cadrul Primăriei Satu Mare, Andreea Koncz, proiectul „Reabilitarea patrimoniului istoric şi cultural al municipiului Satu Mare-Teatrul de Nord” are o valoare totală de 12,8 milioane de lei, din care 10,7 milioane este suma nerambursabilă solicitată prin Programul Operaţional Regional, Axa Prioritară 1, ”Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor poli de creştere”.

Lucrările vor consta în reabilitarea şarpantelor din lemn şi a planşeelor din lemn, înlocuirea învelitorilor, a termoizolaţiei, refacerea hidroizolaţiei orizontale la parter si subsol pentru stoparea igrasiei, compartimentări, consolidări ale fundaţiei, respectiv construirea unei scene turnante pe fundaţia existentă. Mai sunt prevăzute lucrări pentru refacerea finisajelor interioare şi exterioare, precum şi refacerea instalaţiilor sanitare, termice şi electrice. Lucrările vor începe cel mai devreme în 2012.

Clădirea Teatrului de Nord din Satu Mare se află într-o stare avansată de degradare, etajul al doilea nu mai poate fi folosit de public pentru că riscă să se prăbuşească iar candelabrul vechi a fost demontat pentru a nu fi afectată structura de rezistenţă. Clădirea este monument istoric în categoria B, de „importanţă deosebită”. Proiectul a fost executat între anii 1885-1889, lucrările au început în 28 mai 1889 iar inaugurarea a avut loc în 14 ianuarie 1892. Ultima reparaţie a fost făcută făcută în 1960. AGERPRES