primaria valcea.jpgPrimăria Râmnicu Vâlcea a lansat marţi proiectul de reorganizare şi reamenajare a centrului municipiului, realizat cu fonduri europene în valoare de 65.807.863,60, din care contribuţia locală este de 2%.

„Prin scopul propus, proiectul de faţă contribuie la dezvoltarea urbană integrată a Municipiului Râmnicu Vâlcea ca pol de dezvoltare urbană. Proiectul are ca obiectiv specific reorganizarea şi amenajarea spaţiului public central din Municipiul Râmnicu Vâlcea, în vederea îmbunătăţirii infrastructurii publice locale pietonale şi rutiere. Lucrările care se vor executa în cadrul acestui proiect constă în amenajarea spaţiului public, prin păstrarea unei părţi a actualei amenajări de tip parc cu spaţii verzi şi amenajarea unei alte porţiuni, ca spaţiu liber de tip piaţă urbană, construirea unui pasaj pietonal, care va subtraversa intersecţia Calea lui Traian cu străzile Ştirbei Vodă şi Regina Maria şi construirea unei parcări subterane sub strada Regina Maria, cu două niveluri subterane, cu o capacitate de 192 de locuri pentru autoturisme şi 8 locuri pentru motociclete”, a declarat primarul interimar al municipiului Râmnicu Vâlcea, Gheorghe Matei.

Proiectul se subscrie Planului Integrat de Dezvoltare Urbană a Municipiului Râmnicu Vâlcea, fiind unul dintre proiectele individuale ce fac parte din acest plan şi acoperă componenta de reabilitare a infrastructurii urbane a conceptului de dezvoltare urbană integrată susţinut de Axa 1 din POR. Bugetul proiectului este de 65.807.863,60 lei inclusiv TVA, din care valoarea contribuţiei nerambursabile este de 64.491.706,33 lei. AGERPRES