Valoarea totală a proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Sălaj” a fost estimată, conform studiului de fezabilitate aprobat miercuri, de consilierii judeţeni, la 145 milioane de lei.
Proiectul, ce va fi trimis Comisiei Europene în vederea obţinerii unei finanţări nerambursabile, include realizarea unui depozit ecologic de deşeuri, a trei trei staţii de transfer, dar şi închiderea actualelor gropi de gunoi din cele patru oraşe ale judeţului: Zalău, Cehu Silvaniei, Şimelu Silvaniei şi Jibou.
„Este decizia finală care, odată luată, finalizează tot demersul de pregătire a acestui proiect şi permite înaintarea lui, spre aprobare, Comisiei Europene, ce trebuie să ia decizia de finanţare”, a precizat, înainte de votul consilierilor, Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj, instituţie iniţiatoare a proiectului. Acesta a adăugat faptul că este vorba de un „proiect major”, ce are convingerea că va trece de evaluarea Comisiei Europene şi va fi implementat, într-un termen de 36 de luni.
Centrul de management integrat al deşeurilor, ce include un depozit ecologic, staţie de sortare şi staţie de epurare, ar urma să fie realizat în localitatea Dobrin, iar cele trei staţii de transfer ce trebuie să preia deşeurile populaţiei din întreg judeţul la Crasna, Sânmihaiul Almaşului şi Surduc. Studiul de fezabilitate al proiectului a fost elaborat de către un consorţiu de consultanţă alcătuit din specialişti din Germania, Grecia, şi România. AGERPRES