costea_ionut1.jpgEximBank a înregistrat în primul semestru al acestui an indicatori financiari în creştere, profitul brut fiind de peste 45 de milioane de lei, valoare care o depăşeşte cu aproape 80% pe care cea înregistrată în perioada similară din 2010.

„Această perfomanţă vine din faptul că toate activităţile băncii au înregistrat creşteri ale profitului obţinut, dar şi pe fondul reducerii cu aproape 20% a cheltuielilor faţă de indicatorii prevăzuţi în buget. Pe ansamblu, expunerea totală a băncii s-a majorat în primele şase luni ale acestui an cu aproape 40% faţă de primul semestru din 2010 ceea ce arată că EximBank continuă să menţină linia de creştere accelerată pe care a urmat-o în ultimii doi ani”, a declarat Ionuţ Costea, preşedintele băncii.

Pe fondul eficientizării activităţii, EximBank a înregistrat o dinamică semnificativă pe ambele paliere pe care acţionează: în numele şi contul statului român şi în nume şi cont propriu. Astfel, expunerile în nume şi cont propriu au depăşit cu 36% nivelul înregistrat în primul semestru din 2010, pe fondul creşterii activităţii de creditare. Cu aproape 40% s-a majorat şi activitatea în numele şi contul statului, motorul de această dată fiind segmentul garanţiilor.

„Garanţiile continuă să înregistreze cea mai bună dinamică în condiţiile în care totalul angajamentelor noi de garantare la finele lunii iunie era de aproape opt ori mai mari faţă de nivelul înregistrat la sfârşitul aceleiaşi luni din 2010”, a mai spus Ionuţ Costea.

Activitatea în nume şi cont propriu îi permite EximBank să ofere produse şi servicii destinate companiilor ca oricare altă bancă comercială de pe piaţă. În această categorie intră credite pentru investiţii, pentru activitatea curentă sau finanţări pentru societăţile comerciale care derulează proiecte cu fonduri europene.

Însă ceea ce diferenţiază EximBank de celelalte bănci comerciale de pe piaţă este calitatea de agent al statului, postură în care poate oferi produse speciale, unice pe piaţa bancară. În această categorie intră garanţiile de stat, pentru care poate aplica orice societate comercială care intenţionează să contracteze un credit de la o bancă comercială şi care nu dispune de garanţii suficiente, credite cu dobândă subvenţionată – dobânda este cu cinci puncte procentuale sub cea a pieţei şi este fixă pe toată perioada de creditare, sau compensarea parţială a dobânzii prin care orice firmă poare recupera până la 50% din dobânda plătită la creditele de investiţii contractate în lei.

„Anul 2011 este primul în care noua strategie de vânzări implementată la finalul anului 2010 este pe deplin funcţională. Dinamizarea activităţilor comerciale ale băncii este evidentă, fiind pregătit terenul pentru concurenţa acerbă ce se anunţă după perioada de criză, caracterizată în mare parte prin restructurări de facilităţi. Modelul de afaceri implementat în EximBank este unul solid şi eficient – profit de peste 300 milioane lei în ultimii doi ani şi jumătate – ceea ce ne va permite şi pe viitor să utilizăm potenţialul foarte mare pe care îl are această bancă”, a mai spus Costea.

EximBank este o instituţie bancară specializată al cărei portofoliu de produse este axat pe trei direcţii de acţiune – finanţare, garantare, asigurare. Pentru mulţi dintre întreprinzători, EximBank a rămas sinonimă cu banca exportatorilor, ceea ce este doar parţial valabil în prezent. Segmentarea pieţei şi identificarea nevoilor unor noi potenţiali clienţi au condus în timp la revizuirea obiectului de activitate, demers prin care s-a extins considerabil zona de adresabilitate a ofertei băncii. Ca urmare, EximBank poate sprijini prin instrumentele financiare de care dispune orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, exportatoare sau nu.

Companiile interesate de produsele EximBank se pot adresa direct unităţilor teritoriale ale băncii din Bucureşti, Bacău, Braşov, Constanţa, Cluj, Craiova, Timişoara, Buzău, Oradea, Deva, Iaşi şi Sibiu. De asemenea, operatorii economici pot obţine informaţii despre produse şi documentaţia aferentă prin intermediul site-ului www.eximbank.ro sau pot primi detalii scriind pe adresa informatii@eximbank.ro.