Prof. Dr. Arh. Dragoș Ciolacu: Arhitectura clasică este depășită, în acest moment

Este evident că arhitectura clasică este depășită, în acest moment, și că este nevoie de o reconfigurare a paradigmei la care omul, arhitectura și tehnologia se raportează”. Este avertismentul lansat de Prof. Dr. Arh. Dragoș Ciolacu, de la Facultatea de Arhitectură ”G.M. Cantacuzino”, Iași, în cadrul dezbaterii video, organizate de portalul specializat EuroUrbanism.ro, cu tema “Arhitectură adaptivă și regenerativă – soluții pentru viitor”.

Acesta a vorbit și despre conceptul de arhitectură adaptivă, apărut în condițiile în care ”digitalul e pretutindeni, tehnologia pur și simplu ne inundă permanent, fiind un termen care nu poate definit astăzi și nici nu poate fi intuit prea bine”.

E drept că, în ceea ce privește proiectarea, sunt avansuri considerabile, dar practica pe care o facem cu toții, de la o casă, până la urbanism, duce lipsă de conexiune la acesta nouă tendință. Trebuie minimalizată această discrepanță cumva și nu e vorba doar de comunicare și transfer de informații, până la urmă, ci de apariția unor sisteme complexe de adaptare, autonome, și de interconectare în transferul de informații. S-ar părea că sunt, totuși, niște progrese, fiindcă, până la urmă, toate lucrurile din perioada aceasta, prin care trecem, ne-au dovedit că, oriunde am sta, se poate să ne conectăm, să schimbăm idei, de exemplu. Câți dintre noi acum opt-nouă luni bănuiau că se poate face școală de la distanță. Cu toate că lucrurile astea au fost semnalate de mult, ne-au prins nepregățiți și ne-au provocat să ne adaptăm din mers. Cred că asta ar trebui să facem și cu arhitectura”, a mai spus Prof. Dr. Arh. Dragoș Ciolacu.

Citiți articolul integral pe portalul specializat EuroUrbanism.ro