Principele Radu de Hohenzollern-Veringen, reprezentant special al Guvernului, a efectuat o vizita de lucru in orasele Buhusi si Roman, informeaza un comunicat al Casei Regale. Vizita s-a inscris in programul „Orasele Romaniei”, destinat dezvoltarii relatiilor europene ale asezarilor romanesti urbane.
La Primaria din Buhusi, principele Radu s-a intalnit cu primarul Ionel Turcea, cu viceprimarul si consilierii locali, cu preoti ortodocsi din Buhusi, precum si cu oamenii de afaceri din zona. Principele Radu a declarat ca Romania se va integra in Uniunea Europeana numai dupa ce orase precum Buhusi vor deveni europene. Reprezentantul special al Guvernului i-a invitat pe factorii de decizie locali si pe reprezentantii mediului economic si religios sa faca o vizita la Palatul Elisabeta, in toamna acestui an, pentru continuarea dialogului si pentru gasirea celor mai bune solutii pentru rezolvarea problemelor orasului, mai informeaza comunicatul.
La Colegiul Tehnic ”Ion Borcea”, principele Radu a vizitat salile de clasa si laboratoarele si s-a intalnit cu profesorii si elevii, cu care a vorbit despre leadership, viziune si ospitalitatea traditionala pe care o regaseste intotdeauna in orasele din provincie. In finalul vizitei la Buhusi, principele Radu a vizitat Manastirea Runc, ctitorie a lui Stefan cel Mare.
Tot pe 4 martie, principele Radu a vizitat municipiul Roman, unde s-a intalnit cu primarul Dan Ioan Carpusor, cu viceprimarul si consilierii locali, precum si cu oamenii de afaceri, functionarii primariei si mass media locala. Principele Radu si-a invitat interlocutorii la Palatul Elisabeta, in cursul lunii septembrie, pentru a continua dialogul in vederea gasirii celor mai bune solutii de dezvoltare pentru comunitate.
In continuare, principele Radu a vizitat Colegiul National ”Roman Voda”, vechi de mai bine de 125 de ani si construit intr-un stil arhitectural deosebit. La Episcopia Romanului, Principele Radu s-a intalnit cu Arhiereul Vicar al Episcopiei Romanului, Prea Sfintitul Dr. Ioachim Bacaoanul, a vizitat muzeul episcopiei si a ascultat corul tinerilor teologi, se mai arata in comunicatul Casei Regale.