Curtea de Apel Alba a confirmat, definitiv şi irevocabil, legalitatea primului certificat de urbanism al Proiectului Roşia Montană, emis în anul 2004, înainte de elaborarea studiului de impact asupra mediului, au precizat, marţi, oficialii companiei, într-un comunicat de presă.

Confirmând decizia Tribunalului Alba din luna iunie 2010, Curtea de Apel Alba a respins, în decursul săptămânii trecute, cererea de anulare a certificatului de urbanism nr. 68/2004, eliberat pentru RMGC de către Consiliul Judeţean Alba.

Potrivit companiei, cererea de anulare a fost introdusă de către Asociaţia Alburnus Maior şi de Centrul de Resurse Juridice, iar certificatul de urbanism în cauză a fost eliberat în anul 2004, înainte de elaborarea studiului de impact asupra mediului pentru Proiectul Roşia Montană. Decizia definitivă şi irevocabilă confirmă, astfel, validitatea şi legalitatea documentului emis către RMGC în urmă cu şase ani.

RMGC este o companie înfiinţată în anul 1997, în judeţul Alba, în care acţionari sunt compania minieră de stat Minvest Deva – cu 19,31%, Gabriel Resources – cu 80,46% şi alţi acţionari minoritari – cu 0,23%.

Compania urmează să dezvolte la Roşia Montană cea mai modernă mină din România, şi va aduce în economia naţională peste 4 miliarde de dolari, ceea ce va duce la o contribuţie totală potenţială la PIB de 19 miliarde dolari, incluzând efectele de multiplicare, conform estimărilor recente ale specialiştilor britanici de la Oxford Policy Management.

Potrivit oficialilor RMGC, până în prezent au fost investite 400 milioane de dolari în afacerea cu aur din România, planurile fiind de a extrage aproximativ 300 de tone de aur şi 1.400 tone de argint de la Roşia Montană, echivalentul a 20.000 de lingouri.

Pentru tratarea aurului extras de la Roşia Montană urmează să fie folosită, zilnic, o cantitate de 40 de tone de cianură. În cazul în care proiectul aurifer ar primi undă verde, România devine primul producător de aur din Europa, depăşind astfel primele două ţări din top, Finlanda şi Suedia.

La finele săptămânii trecute, Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor, a declarat că proiectul de la Roşia Montană se află încă în faza de întrebări adresate investitorului, şi că, deocamdată, nu s-a ajuns la analizarea capitol cu capitol a investiţiei. Oficialul a adăugat că părerea ONG-urilor de mediu este binevenită şi poate fi analizată de către Comisia de specialitate înfiinţată pentru proiectul Roşia Montană, însă în limitele pe care le deţine.

Din datele oficiale ale RMGC, în timpul construcţiei minei compania va asigura 2.300 de locuri de muncă directe, iar pe timpul exploatării 800 de posturi directe, în total numărul locurilor de muncă ajungând la 3.000, iar 99% dintre posturile vacante cu normă întreagă fiind destinate românilor. AGERPRES