Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, şi-a retras din şedinţa de plen a Consiliului Local două dintre iniţiativele legislative privind acoperirea deficitului creat la bugetul local pe 2018 de introducerea noului cod fiscal, care se refereau la supraimpozitarea clădirilor nerezidenţiale şi introducerea taxei turistice.

Nicolae Robu a declarat că este ”disperat de soarta Timişoarei în 2018” şi s-a gândit la aceste iniţiative ”cu strângere de inimă”, în condiţiile în care s-a opus întotdeauna majorării taxelor şi impozitelor, pentru a facilita cât mai multor contribuabili posibilitatea de a le plăti.

Potrivit primarului, bugetul local va pierde prin aplicarea noului cod fiscal 33 de milioane de euro, ţinând cont că Timişoara trebuie să-şi pregătească infrastructura de mobilitate pentru anul 2021, când va exercita titlul de capitală Europeană a Culturii.

”Când am văzut că acea prevedere legată de cota din impozitul pe venit care rămâne la bugetele locale este păstrată jos, la doar 43%, am fost disperat şi sunt extrem de îngrijorat de soarta Timişoarei în 2018. Atunci am iniţiat aceste proiecte prin care încercam măcar parţial să compensăm pierderile. (…) Nu putem aştepta un milion şi jumătate de turişti cu actuala infrastructură de mobilitate, ci avem nevoie de noi pasaje şi poduri peste Bega”, a spus Robu.

El a menţionat şi faptul că scăzând bugetul, va scădea şi capacitatea municipalităţii de a împrumuta. ”Nu ştiu ce o să se întâmple, dar la disperare am ajuns să mă gândesc la majorări, e adevărat, cât mai puţine, care să afecteze cât mai puţină lume, ale taxelor şi impozitelor locale, care să ne asigure o compensare de cel mult o treime la pierdere pe care o vom avea”, a afirmat primarul Timişoarei.

Supraimpozitarea clădirilor nerezidenţiale gândită de Nicolae Robu ar fi fost de la 1% la 1,3%, iar taxa pe turism presupunea aplicarea unei cotei de 2% la tarifele de cazare, cu TVA inclus, unităţilor de cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului. AGERPRES