Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat că este nemulţumit de felul în care Guvernul tratează problema migraţiei din vestul ţării şi cere să pună la dispoziţia poliţiei resursele financiare necesare transportării solicitanţilor de azil în România în centrele din ţară unde sunt cazaţi.

În ultimele luni, municipalitatea a fost implicată în carantinarea a peste 1.000 de migranţi. De la începutul anului, poliţiştii locali din Timişoara au depistat aproape 200 de cetăţeni din Afganistan şi Pakistan care se adăposteau într-un imobil nelocuit din zona Gării de Nord din oraş, al cărui interior l-au distrus, au făcut gălăgie şi au deranjat riveranii.

„Nu sunt mulţumit de felul în care Guvernul tratează provocarea migraţiei în vestul ţării. Sunt costuri sociale ale acestui fenomen. Primăria Timişoara este responsabilă doar pentru carantinarea migranţilor care trec graniţa dinspre Serbia. Am carantinat în ultimele luni peste 1.000 de migranţi pentru câte o săptămână sau două, iar după un test negativ i-am transferat înapoi la IGI. Cadrul legal este astfel încât un solicitant de azil primeşte permis de şedere pe teritoriul României şi dreptul la liberă circulaţie în ţară timp de un an. Migranţii sunt cazaţi în centre din ţară, dar ei revin în Timişoara, de unde speră că pot pleca în Occident. Voi ruga Guvernul să pună la dispoziţie poliţiei, de exemplu, variante să asigure transportul înapoi la aceste centre, chiar dacă legal se pare că solicitanţii de azil nu sunt obligaţi să stea în aceste centre, dar în momentul în care în Timişoara nu au cazare, adăpost, cred că este cazul ca poliţia să-i ducă înapoi la centrele unde au asigurată cazarea”, a explicat Dominic Fritz.

Cel mai recent grup de 50 de migranţi asiatici a fost depistat de poliţiştii timişoreni duminică, 48 dintre aceştia având documente temporare de identitate pentru solicitanţii de azil, dar care nu îşi justificau prezenţa pe raza municipiului Timişoara. Săptămâna trecută, alt grup de peste 50 de migranţi au fost descoperiţi pe un teren de sport de lângă o biserică baptistă, ai cărei enoriaşi îi hrăneau. AGERPRES