Primarul Dominic Fritz s-a declarat nemulţumit de situaţia financiară a Societăţii de Transport Public Timişoara (STPT) şi a anunţat că va propune Consiliului Local Timişoara schimbarea componenţei Consiliului de Administraţie al companiei.

„În şedinţa de Consiliu Local de marţi vor intra câteva cifre financiare. Vom vedea că STPT a fost pe pierdere în 2021 şi acumulează tot mai multe datorii. (…). Jumătate din bugetul pe anul acesta merge către investiţii în infrastructură şi mobilitate. Avem 80.000.000 de lei pentru subvenţii la STPT. Aceste subvenţii au ajuns să acopere 85% din veniturile STPT şi doar 15% are ca venituri proprii, din vânzarea biletelor. Tocmai pentru că transportul în comun este o prioritate, am încheiat anul trecut un credit foarte avantajos cu Banca Europeană de Dezvoltare, care ne susţine şi pentru refacerea planului de mobilitate urbană durabilă regândirea sistemului liniilor de transport în comun”, a afirmat Dominic Fritz, într-o conferinţă de presă.

Edilul a anunţat că va continua mărirea flotei de transport, în Timişoara urmând să ajungă din vară, în tranşe, cele 44 de autobuze electrice din Turcia, prioritară fiind şi realizarea staţiilor de încărcare a acestora. Până în anul 2025, în Timişoara ar trebui să existe o structură de mobilitate care să asigure minimum 40% din călătorii cu transportul în comun.

Dominic Fritz a punctat că unele datorii ale STPT sunt istorice (peste 90 milioane de lei la ANAF), la care se adaugă 20 de milioane de lei ca datorii curente la peste 1.000 de furnizori.

În altă ordine de idei, primarul Dominic Fritz a arătat că din anul 2018, la STPT au fost angajaţi 221 de oameni, marea majoritate cu muncă de birou, nu ca şoferi, de care era nevoie.

„Nu s-a schimbat numărul şoferilor. Anual, 13 milioane de lei merg pe cheltuieli de personal. Se cunoaşte dosarul penal care există pentru fostul director, în care este vorba de promisiuni de angajare pentru favoruri politice. Nu trebuie să ne mire de unde au apărut aceste persoane în STPT, care încarcă foarte mult cheltuielile şi bugetul acolo. Şoferii au rămas la fel, chiar dacă s-au extins rutele”, a detaliat Fritz.

O primă măsură anunţată de primar pentru rezolvarea situaţiei de la STPT este schimbarea componenţei Consiliului de Administraţie. „Este îngrijorător că aceşti oameni nu au legat munca lor în CA de nicio idee de reformare a sistemului. Este clar că trebuie să se schimbe ceva. Voi cere Consiliului Local să revoce mandatele membrilor din CA (…) ca să permită o nouă viziune şi o reformă profundă la STPT”, a menţionat Dominic Fritz.

În privinţa subvenţiilor acordate STPT de la bugetul local, primarul Timişoarei a menţionat că „lunga listă de gratuităţi trebuie să fie revizuită”. AGERPRES