Finanţarea lucrărilor pentru finalizarea Spitalului Municipal Bacău a fost inclusă ca obiectiv prioritar în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a declarat, miercuri, primarul Lucian Daniel Stanciu-Viziteu. Edilul a precizat că vor fi primite fondurile necesare pentru a duce la bun sfârşit acest proiect, aşteptat de comunitate locală.

„Urmează ca, după finalizarea juridică a investiţiei în etajele ATI – COVID, să definitivăm proiectarea completă cu ultimele modificări, apoi să intrăm în faza de finanţare şi execuţie. Vreau să cred că nu vor mai exista piedici din partea Consiliului Judeţean care, din păcate, întârzie achitarea obligaţiilor de plată pentru etajele ATI – COVID, având ca scop doar preluarea acestui obiectiv”, a scris miercuri, pe Facebook, primarul Lucian Daniel Stanciu-Viziteu.
Edilul a adăugat că unitatea medicală va avea spitalizare de zi, laboratoare de radiologie şi imagistică, compartiment nefrologie, bloc operator cu şase săli de operaţie, unitate de terapie intensivă, compartiment cardiologie intervenţională, staţie centrala de sterilizare sau compartiment neurochirurgie.
Spitalul Municipal Bacău va avea şi secţii de cardiologie, ORL, neurologie, urologie, oftalmologie şi compartiment de hematologie.
La acestea se mai adaugă zone de recepţie, săli de aşteptare, săli de tratament, birouri, spaţii pentru materiale/ustensile şi depozit de medicamente. AGERPRES