leoreanu_laurentiu1.jpgPrimarul municipiului Roman, Laurenţiu Leoreanu, ales din partea PDL, a anunţat, joi, că va activa pe viitor ca independent, aceeaşi opţiune făcând-o şi cei 10 consilieri locali democrat-liberali. Edilul romaşcan a declaratcă decizia a fost luată ca urmare a fuziunii dintre PNL şi PDL, prin care partidul din care a făcut parte şi-a pierdut identitatea.

„Săptămâna trecută am văzut anunţul Tribunalului Bucureşti pentru fuziunea dintre PNL şi PDL, iar sintagma PDL va fi radiată din lista partidelor politice. Noi, cei care am fost la început în PDL, am rămas consecvenţi, am respectat partidul până şi-a încheiat activitatea. Consilierii locali şi consilierii judeţeni de la Roman rămân fideli unei raţiuni. Am ales calea independenţei, cale corectă şi apreciată de cetăţeni”, a afirmat Leoreanu.

În acest moment, majoritatea în Consiliul Municipal Roman este deţinută de 13 independenţi, în configuraţia acestuia mai fiind patru consilieri PSD, trei de la UNPR şi unul liberal. În ultimele zile, 23 de primari ai PDL din judeţul Neamş au ales să se înscrie în PSD, UNPR sau să devină independenţi. De asemenea, toţi consilierii judeţeni ai PDL au decis să devină independenţi. Aceeaşi decizie au luat şi viceprimarul din Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, alături de cinci consilieri municipali. În acest moment, PDL Neamţ mai are doar trei primari, respectiv Gheorghe Ştefan la Piatra Neamţ, Vasile Panaite în comuna Dragomireşti şi Alexandru Drăgan în comuna Taşca. Alexandru Drăgan este şi preşedintele interimar al PDL Neamţ după demisia din funcţie a lui Gheorghe Ştefan.

La alegerile din 2012, PDL Neamţ a candidat într-o alianţă cu UNPR şi PNŢCD, având liste comune. De asemenea, progresistul Culiţă Tărâţă a câştigat funcţia de preşedinte al CJ Neamţ din partea aceleiaşi alianţe, intitulată APEL. După ce UNPR a trecut alături de PSD, relaţiile politice din Consiliul Judeţean s-au schimbat, iar PDL a intrat în opoziţie.

În luna martie, primarul Gheorghe Ştefan a demisionat din funcţia de preşedinte al filialei PDL Neamţ, iar în campania electorală pentru alegerile europarlamentare s-a implicat pentru Partidul Mişcarea Populară. De asemenea, Gheorghe Ştefan este membru al Fundaţiei Mişcarea Populară. AGERPRES