Primarul sectorului 6 vrea să transforme Cinematograful Favorit în Centru Cultural Artistic

Primăria Sectorului 6 a preluat oficial, joi, de la RADEF ”România Film”, sediul fostului cinematograf Favorit, din Cartierul Drumul Taberei, pe care administraţia locală intenţionează vrea să-l transforme în cel mai mare Centru Cultural European din Bucureşti.

Primarul Constantin Poteraş, ale cărui eforturi de a recupera acest imobil durează de câţiva ani, vrea să transforme fostul cinematograf, devenit o ruină prin care sălăşluiesc câinii vagabonzi şi oameni ai străzii, în cel mai mare Centru Cultural Artistic din Bucureşti.

”Clădirea reamenajată va fi un mall cultural, o bornă de cultură a Sectorului 6, alături de Teatrul Masca. Avem un proiect ambiţios pe care îl vom implementa aici! În locul ruinei de acum, vom crea spaţii speciale pentru ca tinerele talente să se poată desfăşura, dar cel mai important rol al Centrului Cultural European este acela de a încuraja şi a găzdui schimburile culturale, atât pe plan naţional, cât şi internaţional”, a declarat Cristian Poteraş.


Pe o suprafaţă de peste 1.800 de metri pătraţi va funcţiona un mall cultural, vor fi amenajate săli de spectacole care vor găzdui diferite manifestări artistice, săli de expoziţie şi ateliere de creaţie. Tot aici va fi mutat şi sediul Centrului Cultural European Sector 6.

Evenimentul de ”preluare” a cinematografului s-a bucurat de prezenţa unor mari nume ale scenei româneşti – actorii Alexandru Arşinel, George Mihăiţă, Mihai Mălaimare, Eusebiu Ştefănescu, pianistul Dan Grigore, actriţa Adela Mărculescu – care au dorit să-şi exprime consideraţia şi aprecierea faţă de eforturile întreprinse de edilul de sector de a revitaliza cinematograful.


De asemenea, au mai fost prezenţi la eveniment Nicolae Manolescu, ambasadorul României la UNESCO, senatorul Radu F. Alexandru, regizorul Ducu Darie, Irina Horia, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor.
Înainte de 1989, Cinematograful Favorit, unul dintre cele mai mari ale Capitalei (944 de locuri), era locul premierelor făcându-i concurenţă Cinematografului Patria. Cinematograful avea scaune din pluş roşu şi linoleum curat pe jos.AGERPRES