Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a declarat, în cadrul dezbaterii publice privind instituirea taxei de reabilitare termică, că după finalizarea discuţiilor îşi doreşte ca până la finalul lunii proiectul să intre la vot. „Este un proiect care a stat în dezbatere publică mult timp. Intenţia este ca după această dezbatere sa intre la vot la finalul acestei luni”, a spus Mihaiu.

El a arătat că se doreşte plata a 10% din valoarea investiţiei pentru persoanele care au câştiguri mai mari decât media, pe membru de familie.

„Există o categorie de excepţii suficient de generoasă – pensionarii, persoanele cu handicap, familii cu venituri mai mici decât media, pe membru de familie. Taxa de 10% va fi determinată la finalul lucrării, dar ea nu poate fi mai mare decât suma aprobată prin indicatorii tehnico-economici. Această valoare de 10% va fi plătită pe parcursul a 10 ani, cu excepţia persoanelor scutite şi va ea va fi adăugată la nivelul fiecărui apartament”, a mai spus edilul Sectorului 2.

El a explicat că taxa se aplică apartamentului, iar scutirea se aplică persoanei, ceea ce înseamnă că, odată cu vânzarea apartamentului, situaţia va fi reevaluată.

La sediul Primăriei Sectorului 2 a avut loc o dezbatere publică organizată privind „Proiectul de hotărâre pentru instituirea taxei de reabilitare termică la nivelul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti”, respectiv aprobarea Regulamentului privind instituirea taxei de reabilitare termică şi modalitatea de recuperare a sumelor avansate de către Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti pentru asigurarea cotei de contribuţie proprie a proprietarilor/asociaţiilor de proprietari şi modalitatea de întocmire a dosarelor pentru categoriile de proprietari, prevăzuţi de lege, de la care nu se recuperează cota de contribuţie proprie. AGERPRES