Primarul sectorului 1anunță redeschiderea în regim de urgenţă a Pieţei Amzei

Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a cerut conducerii Administraţiei Pieţelor să găsească soluţii ca, până la 1 august, să se redeschidă Piaţa Amzei, exclusiv cu producători români, fără intermediari. Edilul Sectorului 1 a făcut această solicitare în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţi ai producătorilor de legume, fructe, ouă şi carne. Cu această ocazie, s-a stabilit ca Piaţa Amzei să fie redeschisă exclusiv cu producători români, fără intermediari, pentru ca bucureştenii din zonă să beneficieze la ei în cartier de produse proaspete, la cele mai mici preţuri posibile, a informat Primăria Sectorului 1.

“Aşa cum am promis în campania electorală, redeschiderea Pieţei Amzei este prioritatea de grad zero a primăriei pe care o conduc. Este inacceptabil ca o clădire la standarde europene, în care Primăria Sectorului 1 a investit sume importante de bani să stea închisă în timp ce bucureştenii din zona centrală nu au de unde să se aprovizioneze cu produse agro-alimentare de calitate”, a declarat Tudorache. AGERPRES