Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a afirmat marţi că social-democraţii din Consiliul Local Municipal ”sfidează” cetăţenii şi ”boicotează” proiectele oraşului, după ce, în plenul de luni, aceştia nu au votat un proiect privind construirea unei parcări ultracentrale cu 1.200 de locuri.

”Cred că s-au întrecut toate limitele în manifestarea împotriva Timişoarei a grupului de consilieri locali PSD. (…). De doi – trei ani, mă zbat să aduc în proprietatea municipalităţii unicul teren care ar putea fi adus în apropierea centrului istoric, pentru realizarea, acolo, a unei parcări de mare capacitate. Una din marile probleme ale oraşului, sesizată de toţi, este tocmai lipsa unei astfel de parcări în vecinătatea imediată a centrului istoric”, a declarat Nicolae Robu într-o conferinţă de presă.

Proiectul se referă la transferarea unui teren pe care a fost amplasată fosta popotă ”Oituz” a armatei, şi care acum este în proprietatea Universităţii de Vest Timişoara, spre municipalitate, la schimb cu un teren pe care primăria să-l dea universităţii, şi pe care este amplasat Liceul CFR, fapt pentru care trebuie ca şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) să dea avizul necesar.

Primarul Timişoarei a spus că pentru liceul menţionat sunt alte soluţii care să rezolve problema şi că a invitat-o pe şefa ISJ Timiş la o discuţie pe acest subiect, dar nu a venit pentru că ”probabil s-au pus presiuni asupra domniei sale”.

Consilierii locali social-democraţi, cu excepţia regizorului Ion Ardean Ieremia, nu au votat respectivul proiect de hotărâre. Ei susţin că nu există niciun acord din partea ISJ Timiş, a Universităţii de Vest sau a Ministerului Educaţiei.

”Documentele au ajuns pe masa consilierilor municipali fără vreun aviz de legalitate. Ca şi consilier municipal nu pot să girez o ilegalitate, pentru că fiecare răspunde de propriile decizii”, arată grupul consilierilor locali PSD pe pagina de facebook a filialei de partid. AGERPRES