Primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, a semnat, pe 15 ianuarie, la Ministerul Dezvoltării Regionale, contractul de finanţare pentru realizarea sistemului de preluare a apelor pluviale din centrul oraşului şi speră ca lucrările să debuteze anul acesta.

Primarul Ştefan Ilie a declarat că semnarea contractului este o reconfirmare a finanţării de 20 de milioane de lei alocată municipiului Tulcea prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

„Reconfirmăm o finanţare de 20 de milioane de lei, astfel încât prima lucrare majoră care va avea loc în municipiul Tulcea va fi reabilitarea sistemului de preluare a apelor pluviale. Lucrările vor începe obligatoriu în acest an şi vor crea disconfort pe străzile din centrul oraşului, dar nu avem cum altfel. Dacă nu vom face fundaţia fiecărui drum, degeaba ne dorim înlocuirea pietrei cubice, degeaba ne dorim alei pietonale sau piste de biciclete”, a menţionat primarul Ştefan Ilie.

Reabilitarea sistemului de preluare a apelor pluviale din centrul oraşului este un proiect anunţat de foarte multă vreme de autoritatea locală care a alocat în anul 2017, din bugetul propriu, circa 3 milioane de lei pentru proiectarea sistemului de preluare a apelor pluviale.

Investiţia finanţată prin PNDL este necesară în contextul în care, de fiecare dată când se înregistrează precipitaţii abundente, centrul oraşului este inundat, iar autoturismele surprinse de ploaie sunt afectate.

Proiectul început în anul 2017 de Primăria municipiului a fost blocat până acum din cauza unor diferende între autoritate şi societăţile care au câştigat licitaţiile pentru proiectarea şi execuţia lucrării. AGERPRES