Primarul municipiului Târgu Mureş consideră necesare anchetele sociale pentru cuplurile care vor să facă un copil

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a declarat că acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului ar trebui abordată alt mod decât în prezent şi că propune introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care doresc să aibă copii, pentru a se evita situaţiile în care sunt aduşi pe lume copii doar ca părinţii să aibă o sursă de venit.

“Lipsa dezbaterilor publice şi a discuţiilor organizate într-un mediu adecvat nasc de cele mai multe ori legi, hotărâri de Guvern şi alte acte normative foarte greu de aplicat, cu urmări de cele mai multe ori ciudate. Aşa se întâmplă şi în cazul legislaţiei privind acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului care, după părerea mea, ar trebui abordată altfel. Nimeni nu se poate opune dorinţei de a avea un copil, însă populaţia trebuie conştientizată că responsabilitatea creşterii şi formării unui copil este uriaşă. De mai bine de şase ani, am atras atenţia asupra acestor aspecte, dar se pare că pe nimeni nu interesează. Reiau acest subiect şi propun introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii, anchetă care să ţină cont de următoarele lucruri: dovada unui loc de muncă şi a unei locuinţe stabile, situaţie financiară acceptabilă, un nivel de educaţie minim stabilit prin lege, vârsta minimă la care un adult să devină părinte etc”, a scris primarul Dorin Florea, pe pagina sa de facebook.

Edilul a spus că, în cazuri excepţionale, în care totuşi un cuplu care nu îndeplineşte condiţiile respective va avea un copil, statul va trebui să preia copilul şi să-i ofere condiţiile corespunzătoare pentru dezvoltare – igienă, educaţie, hrană. “În acest caz, indemnizaţia nu ar mai fi acordată părinţilor. Aceştia vor avea însă posibilitatea de a-şi recupera copilul, după ce vor îndeplini condiţiile prevăzute mai sus. Cred că nu este cazul să ne gândim să creştem demografia ţării cu orice preţ. În România există multe familii defavorizate (nu mă refer la persoane cu dizabilităţi), ci la cei apţi de lucru care nu vor să muncească, la cei care aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit. Aceste medii generează infracţionalitate crescută, abandon, lipsă de educaţie etc. Sunt absolut convins că după o dezbatere serioasă privind această temă şi conştientizarea celor ce primesc alocaţia ca sursă de venit, s-ar relansa şi programul de contracepţie”, a susţinut Dorin Florea.

Edilul a mai afirmat că Primăria Târgu Mureş a depus eforturi considerabile pentru a integra din punct de vedere social acele persoane care nu pot asigura un minim necesar unui copil, însă a reuşit doar în mică măsură. AGERPRES