Primarul social-democrat Gheorghe Nichita susţine că a sesizat Avocatul Poporului despre „persecuţiile” la care l-ar supune prefectul interimar Sava Dragomir Tomaşeschi doar pentru ca acesta să aibă o imagine bună în faţa democrat-liberalilor.

Primarul Gheorghe Nichita, care este şi preşedintele filialei ieşene a PSD, îl acuză pe prefectul Sava Dragomir Tomaşeschi că „aplică legea după bunul plac” atunci când vine vorba de problemele de fond funciar, motiv pentru care a sesizat Avocatul Poporului.

„De când e prefect are o obsesie: să demareze controale de fond funciar în municipiul Iaşi. Văzând că demarează tot felul de controale şi dă tot felul de amenzi ne-am adresat Avocatului Poporului şi am cerut, printre altele, să ne arate care au fost măsurile dispuse de Instituţia Prefectului privind probleme de fond funciar la toate consiliile locale din judeţul Iaşi. Răspunsul a venit pe 21 mai. În răspunsul lor se spune că aproape invariabil cetăţenii sunt trimişi la instanţă, fapt care atrage nemulţumiri dintre cele mai vehemente din partea acestora în ceea ce priveşte neîndeplinirea hotărârilor comisiei judeţene de fond funciar. Prefectura s-a limitat doar la a pune în vedere primăriei în cauză să le aducă la îndeplinire fără nicio altă măsură de constrângere. (…) Pe scurt, prin adresa primită de la Avocatul Poporului se demonstrează că doar la Iaşi prefectul aplică sancţiuni”, a declarat Nichita joi, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, în adresa primită de la Avocatul Poporului se menţionează că la primăria din comuna Mogoşeşti, în care petentul are hotărâre judecătorească, a fost trimisă o adresă din partea Prefecturii în care i se recomandă primarului să rezolve problema, fără a se lua alte măsuri. „Rezultă clar că terenurile din Iaşi sunt cu valoare mai mare, sunt interese mai mari, suprafeţe mai mari şi, sigur, probabil, mai multe avantaje, iar cele din judeţ – mai mici. Nu are decât obsesia de a amenda primarul municipiului Iaşi, ceea ce demonstrează că face abuz în serviciu şi nu respectă nicio secundă legislaţia în vigoare. Este de fapt prefect interimar şi (…) răspunde la comenzile partidului, pentru ca în viitor să poată avea susţinere şi pentru alte activităţi”, a afirmat primarul social-democrat. Prefectul Sava Dragomir Tomaşeschi nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere.

Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, şi şefa Serviciului Juridic, Denisa Ionaşcu, au fost amendaţi la sfârşitul lunii aprilie cu câte 30.000 de lei de prefectul Sava Dragomir Tomaşeschi. Potrivit reprezentantului guvernului în teritoriu, sancţiunile au fost aplicate întrucât municipalitatea, prin reprezentanţii săi, nu a pus în aplicare o sentinţă definitivă şi irevocabilă a Tribunalului Iaşi datată în 20 ianuarie şi care viza punerea în posesie a unei persoane cu suprafaţa de 0,49 de hectare de teren forestier. La sfârşitul lunii octombrie 2009 prefectul a mai aplicat o amendă municipalităţii ieşene, în valoare de 100.000 de lei, întrucât primarul Gheorghe Nichita nu a prezentat la timp în faţa Consiliului Local raportul anual privind starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale Iaşi. Ambele amenzi au fost contestate în contencios administrativ. AGERPRES