Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost reţinut luni de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie după mai multe ore de audieri. La ieşire, întrebat pentru ce a fost reţinut, Radu Mazăre a spus că pentru contracte la o televiziune la care el nu mai este acţionar.
Anterior, la venire la DNA, edilul a declarat că a fost chemat în legătură cu reclamaţia pe care i-a făcut-o Agenţia Naţională de Integritate şi şeful acesteia, Horia Georgescu, de incompatibilitate. „Nu ştiu ce acuzaţii mi se vor aduce. A mai fost făcută o reclamaţie similară în 2009, a fost anchetată, atunci au spus că totul e în regulă, acum, probabil pe aceeaşi reclamaţie, vor fi aduse alte acuzaţii. (…) Are legătură cu faptul că TV Neptun şi ziarul Telegraf au câştigat nişte licitaţii, la ele fiind acţionar Strutinsky şi eu sunt acţionar cu Strutinsky la Hotelul Flora”, a afirmat Radu Mazăre, la intrare în sediul DNA, acesta având asupra sa o geantă.
Procurorii DNA au dispus reţinerea lui Radu Mazăre pentru trei infracţiuni de luare de mită, două de conflict de interese şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2006-2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, a solicitat şi primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa. „Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţii respective cu o firmă controlată de Mazăre atât direct, cât şi prin intermediul celuilalt inculpat. În perioada 2008-2014, Mazăre, cu ajutorul lui Sorin Strutinsky, a primit de la o societate comercială peste 7 milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului. În acelaşi timp, între firma respectivă şi instituţia publică condusă de Mazăre a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 lei – cca 335 milioane de euro”, se arată în comunicat. Procurorii susţin că şi în acest caz mita a fost primită într-o manieră identică, prin intermediul unor contracte de publicitate fictive.
DNA mai precizează că, în perioada noiembrie 2006-2013, edilul Constanţei a participat la încheierea a 12 contracte între primărie şi societatea controlată de el şi de celălalt inculpat, în valoare totală de peste 6 milioane lei. „În perioada noiembrie 2008-2012, Mazăre a semnat 13 contracte, acorduri cadru şi contracte subsecvente încheiate între primărie şi o societate la care era asociat Strutinsky, în valoare totală de peste 23 milioane lei. Aceste contracte au vizat achiziţia unor servicii artistice desfăşurate cu diverse ocazii, organizarea unor spectacole artistice, serviciul de pază a bunurilor publice şi private aparţinând municipiului Constanţa, serviciul de protecţie a funcţionarilor Primăriei Municipiului Constanţa aflaţi în exerciţiul funcţiunii în perioada 15 februarie 2009-15 februarie 2012, etc”, se mai spune în document.
Procurorii au constatat că, în ambele cazuri, au fost obţinute foloase atât pentru sine, prin societatea pe care o controla şi cu care Radu Mazăre s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii 5 ani, înainte de comiterea faptei, cât şi pentru Sorin Strutinsky. AGERPRES