Organigrama primăriei Cluj-Napoca va fi redusă cu 279 de posturi, ceea ce înseamnă o reducere cu 25% a locurilor de muncă din cadrul instituţiei, dar înainte de a fi pusă în aplicare ea va trebui votată de consilierii locali. Primarul Sorin Apostu a anunţat că va reduce un sfert din cele 1.097 de posturi, iar cea mai drastică tăiere se va face la posturile de conducere – din 82 vor rămâne 60.
“În principiu vom comasa câteva direcţii, vom reduce posturile care erau vacante sau îngheţate, 27 de funcţionari se vor pensiona, dar cu toate acestea vor fi şi persoane care vor rămâne fără loc de muncă. Sunt câteva persoane care nu-şi mai găsesc locul în noua organigramă. Dacă lucrezi de 10 ani în primărie nu înseamnă că deţii funcţia şi scaunul pe care le ocupi”, a declarat Sorin Apostu, miercuri.
Acesta a precizat că în decembrie 2009 fondul de salarii era de două milioane de lei, în aprilie a ajuns la un million şi jumătate, iar în urma aplicării acestei organigrame va ajunge la 1.226.000 lei. O altă soluţie pentru a se face economii este şi reducerea la jumătate a cheltuielilor materiale. „Vom fi mult mai atenţi cu banii pe care îi cheltuim pe hârtie, dosare sau alte consumabile şi din martie avem coduri pentru convorbirile telefonice. Telefoanele funcţionează numai pentru numerele de urgenţă şi pentru cele de serviciu. Apelurile între noi sunt gratuite. Orice alt telefon se face în baza codului dat angajaţilor şi ei trebuie să justifice, dacă e nevoie, numărul de minute suplimentare folosit”, a spus primarul.
Acesta a precizat că toate sumele economisite prin reducerea fondului de salarii şi a cheltuielilor materiale vor fi direcţionate către investiţii. Prioritate vor avea proiectele deja demarate. AGERPRES